spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicBuget, aprobat de Guvern

    Buget, aprobat de Guvern

    Sfârşitul acestei săptămâni este aşteptat ca fiind cel care va însemna începutul demersurilor la negocierilor actului adiţional la contractului colectiv de muncă pe 2014. Acest lucru este aşteptat cu nerăbdare atât de sindicatele din FNME, cât şi de cele afiliate la Federaţia Univers. Conform unor surse se pare că peste două săptămâni va fi aprobat, la nivel guvernamental, în şedinţă, bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei. Astfel, până la publicarea BVC-ului, numai bine partenerii de dialog social, sindicatele şi administraţia, au timp suficient la dispoziţie pentru a stabili componenţa comisiilor de negociere, procedurile parcurse, invitaţii participanţii dar şi zilele de negocieri. Chiar dacă fac parte din grupări sindicale diferite, liderii de sindicat au marjat mult pe ideea că la negocierea adiţionalului va trebui să existe o voce unică, încât să se obţină drepturi pentru cei 19.000 de angajaţi din CE Oltenia. În ceea ce priveşte sindicatele filiate la Univers, Ruşeţ a precizat că va pune accent pe conservarea locurilor de muncă, echilibrarea salariilor la personalul direct productiv, dar şi pe o posibilă creştere salarială. Rămâne de văzut şi care vor fi solicitările administraţiei, pentru că ele vor exista cu siguranţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: