spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCad directori în minerit

    Cad directori în minerit

    Conducerea SNLO a trecut la inventarierea nominală a salariaţilor, ale căror posturi urmează a fi desfiinţate la nivelul subunităţilor, urmare a programului de restructurare. Până în momentul de faţă, din cele 350 de persoane informate, 81 au optat pentru plăţi compensatorii iar 75 pentru intrarea în concediu de aşteptare.

    Directorul resurse Umane din cadrul SNLO, Constantin Lăzăroiu, a declarat că „deocamdată acţiunea este în derulare, nu este stopată, numărul oamenilor informaţi este mult mai mare, dar informaţi în scris sunt 351 de persoane. Acesta este numărul minim, pentru că vor mai fi identificate alte persoane”. Directorul Resurse Umane a mai precizat că la fiecare subunitate s-a trecut la reducerea funcţiilor de şi din conducere, de execuţie iar personalul ale căror posturi au fost desfiinţate, va fi informat în scris. Luat per ansamblu, la SNLO sunt trei categorii de salariaţi ce vor intra în programul de restructurare: cei care până la 31.12.2013 îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care în urma notificărilor înaintate au optat pentru concediu de aşteptare sau plăţi compensatorii. O altă categorie, cei care optează pentru plaţi compensatorii sau concediu de aşteptare iar cea de-a treia categorie de salariaţi va fi inventariată de administraţie până la stabilirea numărului convenit, adică stabilirea nominală a salariaţilor ale căror posturi se vor desfiinţa. Constantin Lăzăroiu a mai precizat că numărul posturile ce se vor desfiinţa la subunităţi se stabileşte printre altele, în funcţie de viabilitatea carierei sau de perspectivele de dezvoltare. În ceea ce priveşte funcţiile de şi din conducere, la Complexul Turceni posturile de conducere au fost reduse, într-o primă etapă cu 30% , luna trecută. Liderul de sindicat, Eugen Iovan a precizat că o nouă etapă de reducere a posturilor de conducere va avea loc începând cu 1 martie, când se va aproba şi noua organigramă.

    Conducerea SNLO a trecut la inventarierea nominală a salariaţilor, ale căror posturi urmează a fi desfiinţate la nivelul subunităţilor, urmare a programului de restructurare. Până în momentul de faţă, din cele 350 de persoane informate, 81 au optat pentru plăţi compensatorii iar 75 pentru intrarea în concediu de aşteptare.

    Directorul resurse Umane din cadrul SNLO, Constantin Lăzăroiu, a declarat că deocamdată acţiunea este în derulare, nu este stopată, numărul oamenilor informaţi este mult mai mare, dar informaţi în scris sunt 351 de persoane. Acesta este numărul minim, pentru că vor mai fi identificate alte persoane”. Directorul Resurse Umane a mai precizat că la fiecare subunitate s-a trecut la reducerea funcţiilor de şi din conducere, de execuţie iar personalul ale căror posturi au fost desfiinţate, va fi informat în scris. Luat per ansamblu, la SNLO sunt trei categorii de salariaţi ce vor intra în programul de restructurare: cei care până la 31.12.2013 îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care în urma notificărilor înaintate au optat pentru concediu de aşteptare sau plăţi compensatorii. O altă categorie, cei care optează pentru plaţi compensatorii sau concediu de aşteptare iar cea de-a treia categorie de salariaţi va fi inventariată de administraţie până la stabilirea numărului convenit, adică stabilirea nominală a salariaţilor ale căror posturi se vor desfiinţa. Constantin Lăzăroiu a mai precizat că numărul posturile ce se vor desfiinţa la subunităţi se stabileşte printre altele, în funcţie de viabilitatea carierei sau de perspectivele de dezvoltare. În ceea ce priveşte funcţiile de şi din conducere, la Complexul Turceni posturile de conducere au fost reduse, într-o primă etapă cu 30% , luna trecută. Liderul de sindicat, Eugen Iovan a precizat că o nouă etapă de reducere a posturilor de conducere va avea loc începând cu 1 martie, când se va aproba şi noua organigramă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: