spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCălinoiu ia în calcul şi el intrarea în greva foamei, liberalii acuză

    Călinoiu ia în calcul şi el intrarea în greva foamei, liberalii acuză

    Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, anunţă şi el că ia în calcul intrarea în greva foamei în cazul în care Ministerul Energiei nu va renunţa la mutarea sediului CEO la Bucureşti. Călinoiu face anunţul respectiv la o zi după ce liberalul Dan Vâlceanu a anunţat că se va alătura greviştilor foamei care protestează de patru zile în faţa sediului companiei.

    Ion-Calinoiu-botos

    Ion Călinoiu susţine că, mai întâi, trebuie să epuizeze toate variantele prin care se poate evita mutarea sediului, iar în cazul în care nu se vor găsi soluţii, acesta este de acord şi cu o măsură radicală de protest. „Dacă greva foamei va fi ultima soluţie….dar, trebuie să epuizăm tot ce înseamnă măsurile de responsabilitate pe care le putem întreprinde. Obligatoriu trebuie făcută treaba asta şi trebuie să dăm un semnal”, a spus Călinoiu. Liberalii gorjeni susţin, însă, că Ion Călinoiu a făcut această declaraţie doar pentru a atrage capital electoral, senatorul Tudor Barbu acuzându-l pe şeful judeţului că pesediştii au adus Complexul Oltenia în pragul insolvenţei. „De ce se pune problema insolvenţei? Cum îşi permite Călinoiu să spună că intră în greva foamei alături de Dan Vâlceanu?! Păi, cine a adus Complexul să se discute de insolvenţă? Călinoiu sau Vâlceanu? Cine a luat pe plus Complexul acum câţiva ani dându-l imoral şi ilegal pe mâinile lui Ciurel? Vâlceanu sau Călinoiu?”, a comentat Tudor Barbu convins că pesediştii ştiau de mutarea sediului de mult timp. Mai mult, co-preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, susţine că Ion Călinoiu anunţă măsuri radicale de protest în condiţiile în care nici el şi nici preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, nu au participat la mitingul din Piaţa Prefecturii. „Sunt convins că domnul Cârciumaru, cât şi domnul Călinoiu nu au venit la miting de teamă că vor fi huiduiţi. E o mare greşeală! Nu au înţeles nimic! Era foarte important să fie acolo, era o chestie de exemplu personal”, a conchis Dan Vâlceanu, co-preşedintele PNL Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: