spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicCălinoiu vrea consultare cu Iohannis, pe Strategia Energetică

    Călinoiu vrea consultare cu Iohannis, pe Strategia Energetică

    Conducerea PSD Gorj a propus premierului Victor Ponta o dezbatere la nivelul preşedinţiei, la care să participe întreaga clasă politică şi care să aibă ca subiect de dezbatere, Strategia Energetică Naţională. Preşedintele executiv, Ion Călinoiu susţine ideea existenţei unei voci unice la Bruxelles care să militeze pentru România, iniţiativa văzută bine de parlamentarii PSD, care nu se sfiiesc să declare că vor şi fapte.

    „Strategia energetică Naţională a României, dezbătută la nivelul preşedinţiei!” Declaraţia a fost făcută în exclusivitate în cadrul emisiunii “Punctul pe I”, preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, susţinând că a solicitat organizarea unei dezbateri politice la nivel de preşedinţie, cu participarea tuturor partidelor politice, pe acest subiect, al strategiei energetice naţionale. Călinoiu susţine că la Bruxelles, interesele energetice ale României trebuie să fie bine reprezentate. „Am iniţiat ca temă de dezbatere, la nivelul preşedinţiei, acest subiect cu participarea partidelor politice. Această dezbatere trebuie să existe la nivel naţional, încât clasa politică să prezinte poziţia cu privire la Strategia Energetică Naţională. Să avem puterea de a fi uniţi, la Bruxelles, încât să fie o voce unică care să reprezinte interesele naţionale”, a explicat Ion Călinoiu.

    Weber: „de salutat ideea”

    Initiaţiva a fost salutată de parlamentarii social democraţi de la Gorj. Deputatul Mihai Weber a declarat că această consultare este binevenită cu atât mai mult cu cât acest judeţ este catalogat ca fiind unul monoindustrial. “Este foarte bine şi este de salutat iniţiativa. Această consultare a clasei politice şi acest sprijin din partea preşedintelui înseamnă mult pentru gorjeni, pentru că se încearcă a se aduce un plus de dezvoltare judeţului”, a spus Mihai Weber.

    Popeangă: „să vedem faptele!”

    Deputatul Vasile Popeangă pare mai realist, dar şi mai neîncrezător. Acesta a declarat pentru Acces Tv că mai întâi trebuie elaborată strategia energetică, cu actele normative publicate şi apoi să aibă loc consultări. Popeangă crede că această iniţiativă de dezbatere la preşedinţie poate induce şi ideea de amânare sau de nerealizare a strategiei energetice. „Nu este o idee rea, dar trebuie elaborată strategia. Eu aştept demult, iar foştii miniştrii Niţă, Nicolescu, Gerea, cu toţii au promis o Strategie Energetică Naţională. Însă, ca să existe o dezbatere în mediul politic, trebuie să facă cineva acest proiect elaborate, pus în discuţie, sunt pesimist. V-am spus, trebuie parcurşi mulţi paşi, însă să duci totul spre preşedinţie? Este o chestiune care arată fie că nu vrei să rezolvi, fie o amânare, iar eu aştept de ani buni această strategie. Vrem fapte!”, a explicat deputatul Popeangă. Neîncrederea lui Popeangă pleacă şi de la faptul că această strategie s-a dorit realizată de ani buni de zile, însă niciun ministru nu a reuşit acest lucru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: