spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe drepturi și-au „tras” liderii sindicali din CEO!

    Ce drepturi și-au „tras” liderii sindicali din CEO!

    Unii dintre cei mai vocali lideri sindicali din CE Oltenia au amuțit de câteva luni. În ciuda problemelor din companie, aceștia nu mai reclamă niciun drept, nu mai au nicio solicitare, așteptând vremuri mai bune și, în cel mai nefericit caz, își rezervă dreptul la tăcere.

    Sindicalismul în minerit și energie pare adormit în urma unor promisiuni care anunță că situația generală în companie (a neprețuitelor certificate de CO2, a stocurilor de cărbune, clar mai mici decât în perioada similară a anului trecut, a creșterilor salariale care au devenit deja o utopie), este foarte dificilă dar, cu siguranță, momentul va fi depășit în curând…

    În acest context, unul dintre cei mai cunoscuți lideri din sistem, Manu Tomescu, pare că zugravește starea de spirit a angajaților CEO, dacă e să cităm din pagina de socializare:

    „Manu Tomescu se simte trist.

    Îţi ceri un drept în legi cuprins,
    Și-ţi aperi punctul de vedere.
    Sărman naiv, nu eşti convins,
    Că ai tot dreptul la… tăcere!”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: