spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe le-a promis Orban sindicaliștilor din CEO

    Ce le-a promis Orban sindicaliștilor din CEO

    Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au primit o promisiune fermă din partea șefului Camerei Deputaților, Ludovic Orban, cu privire la existența carierelor miniere din Oltenia. Promisiunea a fost că mineritul va mai rezista până în anul 2030. O asemenea variantă a fost vehiculată de către actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, însă este contrazisă de foarte mulți specialiști și chiar sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia. Nimeni nu crede că mineritul din Oltenia va rezista încă 9 ani de zile, în contextul în care chiar Ludovic Orban a declarat când era premier că mineritul este o poveste închisă și țara noastră nu ar mai trebui să se axeze pe această resursă.

    Declarația respectivă a pus pe jar angajații din Complexul Energetic Oltenia, care s-au declarat revoltați de cele spuse de premier. Orban a revenit asupra declarației și a menționat că nu a fost înțeleasă sau că a fost scoasă din context.

    În prezent, noul termen pentru reducerea drastică a activității în sectorul minier este anul 2026, cu mai mult de jumătate dintre angajații Complexului Energetic Oltenia disponibilizați colectiv sau pensionați. Ulterior, subunitățile din Complexul Energetic Oltenia se vor închide treptat, mai ales dacă nu vor fi realizate investițiile în grupuri pe gaze naturale sau parcuri fotovoltaice. De precizat că Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia 2021 – 2025 nu a fost încă aprobat de către Comisia Europeană.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: