spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia, tentantă şi nu prea pentru "băieţii deştepţi"

    CE Oltenia, tentantă şi nu prea pentru „băieţii deştepţi”

    Încă de la înfiinţare, CE Oltenia a devenit compania producătoare de energie destul de tentantă pentru „băieţii deştepţi”. În timp ce aşa-zişii „băieţi deştepți” dau târcoale companiei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) continuă să vitregească, prin deciziile luate, cele două termocentrale Rovinari şi Turceni.

    Surse din cadrul CE Oltenia susțin că în prezent sunt multe disfuncţionalităţi în sistemul energetic naţional ce trebuiesc puse la punct. Printre punctele perfectibile se numără energia verde, mai exact centralele eoliene. Ieri, spre exemplu, în jurul orelor 13:00, termocentralele pe bază de cărbune livrau în sistemul naţional 36,8% din necesarul de energie, cu 1.951 MW. Spre deosebire de energia termo, centralele eoliene livrau doar 0,4%, adică 20MW. În asemenea condiţii, surse din sistem susţin că prin excesul de autorizaţii ce s-a făcut, Transelectrica a împânzit ţara de centrale eoliene, ce au anumite particularităţi şi care-i deosebesc de restul producătorilor de energie. Aceiaşi specialişti susţin că există o lege ce le conferă dreptul la certificate verzi, act normativ ce urmează a suferi modificări. „Ei intră pe piaţă la orice oră vor dislocând cantitatea de energie termo. Nu poţi micşora producţia de energie de la oră la oră, bate vântul iar centrala eoliană porneşte şi invers. Nu-ţi poţi bate joc de zona de cărbune. S-a ajuns la situaţii paradoxale, când a bătut vântul au intrat cu 700-800MW, s-a oprit hidro şi au aruncat apa din baraje. Aşa se cauzează pierderi celorlalţi producători de energie şi produc dezechilibre în sistemul energetic naţional”, a precizat unul din specialiştii CE Oltenia.

    Termo Rovinari şi Turceni, vitregite de ANRE

    O altă entitate ce afectează bunul mers al activităţii termocentralelor Turceni şi Rovinari este şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei. Acest lucru se realizează de ani buni de zile cauzând pierderi de miliarde de lei, companiilor termo din Oltenia fără ca guvernanţii sau cei abilitaţi să facă ceva. „ANRE închide preţul pe consumatorii captivi, pe Turceni şi Rovinari, în defavoarea acestor două companii. Lucrurile trebuiesc reglementate”, a mai explicat acelaşi specialist, care crede că toate aceste probleme vor fi soluţionate când va funcţiona Ministerul Energiei.

    CE Oltenia, tentantă…

    Asemeni ANRE, nici „băieţii deştepţi” nu au uitat de CE Oltenia. Conform aceloraşi surse, chiar dacă s-au bazat pe hidro, aceştia au dat târcoale şi Complexului Energetic Oltenia. Nimic nu mai este de mirare, în condiţiile în care se ştie că energia produsă de fostul Complex Energetic Turceni a ajuns, prin Hidroelectrica, la clienţii de casă ai companiei, când aceasta nu a putut să-şi onoreze contractele asumate. A devenit tentantă CE Oltenia şi există tendinţa de a se echilibra preţul. CE Oltenia vinde la un preţ de coş mediu care acum nu mai este aşa tentant, cum era când existau CE Rovinari şi Turceni, au conchis surse din sistem.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: