spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe se va întâmpla dacă CEO nu va returna ajutorul de salvare...

    Ce se va întâmpla dacă CEO nu va returna ajutorul de salvare pentru cumpărarea certificatelor de carbon

    Una dintre problemele discutate la întâlnirea care a avut loc ieri, între Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediul de Afaceri, cu reprezentanții sindicatelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia s-a referit la incapacitatea companiei să returneze într-o jumătate de an ajutorul de salvare care va fi acordat pentru cumpărarea certificatelor de carbon aferente producției de energie pe anul 2019. Ministrul Virgil Popescu a spus că, dacă se va ajunge în această situație, ajutorul va fi transformat într-unul de restructurare: „Am primit memoriul dumneavoastră și de aceea am vrut să ne întâlnim cât mai repede pentru a discuta problemele semnalate. Așa cum bine știți, încă de la începutul mandatului meu, situația Complexului Energetic Hunedoara și cea a Complexului Energetic Oltenia au fost prioritare. Memorandumul și OUG aprobate de Guvern sunt tocmai pentru a vă ajuta. Am spus-o și zilele trecute: dacă acest împrumut nu va fi returnat în termen de şase luni, aşa cum e definit ajutorul  de salvare în legislaţia europeană, îl vom transforma în ajutor de restructurare. Sunt realist și știu că toate aceste schimbări nu pot fi făcute într-o perioadă atât de scurtă de timp. Vreau să dicutăm și să identificăm cele mai bune soluții pentru companie și pentru angajați. De aceea vreau să participați la grupul de lucru pentru stabilirea Planului de Restructurare. Aștept de la conducerea CE Oltenia bugetul de venituri și cheltuieli pe care îl vom analiza și la minister pentru a vedea care sunt activele nefolosite sau neperformante și cum putem redistribui unele sume către fondul salarial. Nu vă pot promite că fondul salarial va crește cu procentul pe care vi-l doriți, însă pot să vă asigur că scopul meu este salvarea acestei companii și pentru realizarea lui am nevoie de sprijinul dumneavoastră”.

    Șefii CEO, la întâlnirea cu ministrul Energiei

    În cadrul întâlnirii, reprezentanții salariațiilor de la Complexul Energetic Oltenia au propus ca planul de restructurare și distribuirea angajaților pe noile domenii de activitate să fie discutate cu organizațiile sindicale.

    La întâlnirea de la sediul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri au participat liderii sindicatelor de la Complexul Energetic Oltenia: președintele Directoratului CE Oltenia Daniel Burlan și Secretarul de Stat Niculae Havrileț.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: