spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe soluții a găsit CEO în problema certificatelor de CO2

    Ce soluții a găsit CEO în problema certificatelor de CO2

    Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul din cei mai mari producători de energie din țară, a raportat în primele șase luni un profit de aproape nouă ori mai mic față de aceeași perioadă din 2017, iar reprezentanții companiei spun că majorarea prețului certificatelor de CO2 este una dintre cauzele care au dus la diminuarea profitului.

    Directorul general al CE Oltenia, Sorin Boza, a declarat marți pentru News.ro că societatea riscă să încheie anul pe pierderi din cauza scumpirii certificatelor. ”Costurile cu certificatele ne afectează groaznic, au ajuns 25 de euro acum, de la 8 euro anul trecut. Comisia Europeană estima acum trei ani că certificatele vor ajunge anul acesta la 15-16 euro, la 25 de euro se preconiza că vor ajunge abia în 2026. Dar am găsit soluții pentru ca acest cost să fie suportabil, pe care le vom propune direcțiilor generale din Comisia Europeană. Va fi greu dacă nu facem ceva. Riscăm să ajungem iar pe pierdere”, a declarat marți, pentru News.ro, Sorin Boza.

    Datele financiare publicate pe site-ul societății arată că profitul Complexului Energetic Oltenia a scăzut în primele șase luni ale acestui an la 35,13 milioane lei, de la 307,2 milioane lei în perioadă similară a anului trecut.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: