Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) dă asigurări că stocurile de cărbune sunt suficiente pentru a trece cu bine de sezonul de iarnă. Gheorghe Dobrițanu, directorul Direcției Miniere din cadrul CEO, a spus că în depozitele unităților există o cantitate de cărbune mai mare decât planul stabilit. Managerul CEO, Sorinel Boza, a arătat că stocul este format în acest moment dintr-o cantitate de peste 1,5 milioane tone de cărbune: „În cele patru termocentrale și în cariere. În termocentrale se află un stoc de peste 1,2 milioane de tone”.