spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe sumă are de recuperat CEO?

    Ce sumă are de recuperat CEO?

    În acest an 2013 datorită dificultăţilor înregistrate în CE Oltenia nu au intrat cele 400 milioane de euro, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Şi totuşi, şeful Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel este optimist şi spune că pentru anul 2014 energia produsă de patru grupuri energetice este deja contractată.

    În ciuda greutăţilor întâmpinate pe parcursul acestui an, la opt luni de activitate Complexul Energetic Oltenia se prezintă bine, după cum a declarat şeful companiei Laurenţiu Ciurel, cu un profit de câteva zeci de milioane de lei noi. „Avem o producţie de şapte TW, realizată în procent de 42% la Rovinari, 39% la Turceni, 7,8% la Craiova şi 10% la Işalniţa. Cheltuielile se ridică la 2,8 milioane lei, profitul fiind de 50 milioane lei”, a precizat Ciurel în conferinţa de presă de ieri. Pentru următoarele patru luni, compania aspiră la o activitate pozitivă.

    Investiţii reduse

    Şi totuşi, sincopele nu lipsesc din activitatea de zi cu zi, Ciurel declarând că în ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile acestea sunt mult mai mici decât cele planificate. „Cheltuielile cu investiţiile sunt de 468 milioane lei faţă de 1,1 miliarde lei programate, însă nu s-au realizat din lipsa cash-ului”, a spus Ciurel. Nici la capitolul creanţe de recuperat nu se stă foarte bine, CE Oltenia având de încasat de la beneficiari peste 8.000 miliarde lei vechi, parte din această sumă reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi. În ceea ce-l priveşte de şeful companiei, acesta se declară îngrijorat de faptul că în comparaţie cu anul precedent, acum în 2013 în CE Oltenia nu au intrat 400 milioane de euro, aşa cum s-a întâmplat anul anterior. „În acest an, 2013, în CE Oltenia, în comparativ cu 2012, nu a intrat 400 milioane de euro: 100 milioane pentru că a fost consumul scăzut, 200 milioane euro s-au dus la Hiodroelectrica pentru că a fost an cu hidraulicitate mare iar 100 milioane euro s-au dus spre energia regenerabilă”, a mai explicat şeful CE Oltenia. Pentru anul 2014, Ciurel este mai optimist, acesta declarând că deja este contractată energia produsă de patru grupuri energetice. Acesta îşi doreşte ca până la finele anului să se mai reuşească contractarea energiei produse de încă un grup energetic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: