spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Turceni, în pierdere din cauza contractelor cu "băieţii deştepţi"

    CE Turceni, în pierdere din cauza contractelor cu „băieţii deştepţi”

    Complexul Energetic (CE) Tur¬ceni înregistrează, zilnic, pierderi enorme de pe urma contractelor cu „băieţii deştepţi” din energie având ca intermediar societatea Hidroelectrica. Octavian Graure, şeful CE Turceni, a recunoscut că încă mai există astfel de contracte în sistem, însă, nu la compania sa. Reprezentanţii Ministerului Economiei ştiu despre contractele păguboase încheiate între Complexuri şi Hidroelectrica, însă, susţin că nu e vorba de „băieţii deştepţi”, ci doar de contracte de întrajutorare.

    Potrivit unor foşti directori din sistemul energetic, Complexul Energetic Tur¬ceni înregistrează zilnic pierderi enorme, aproape 50.000 de euro, din cauza încheierii unor contracte păguboase prin compania gorjeană a vândut ieftin energie către Hidroelectrica, la un preţ ex¬trem de mic faţă de cel de pe Bursă. Singurii câştigători sunt „băieţii deştepţi, care se află în spatele firmelor intermediare care achiziţionează energia respectivă de la Hidroelectrica, păgubiţi fiind statul şi CE Turceni. Fostul director general de la Complexul Energetic (CE) Rovinari, Laurenţiu Ciurel, susţine că unitatea energetică de la Turceni a vândut energie la un preţ mic, în fiecare an, către Hi¬dro¬e¬lectrica, fiind consideraţi vinovaţi foştii directori PD-L Ionel Manţog, Eugen Tu¬naru şi Octavian Graure. Laurenţiu Ciurel a declarat pentru Radio Omega că şi în acest an, Complexul Energetic Turceni a mai încheiat un contract cu Hidroelectrica, având în vederea seceta care afectează producerea energiei hidro. Ciurel a explicat că unitatea de la Turceni a vândut energie către Hidroelectrica mult sub preţul de pe Bursă. „În urma unor presiuni politice făcute la începutul anului 2009, Hidroelectrica a fost obligată să vândă energie unor firme private la preţuri foarte mici cu implicarea lui Udrea, cu Alro Slatina, cu Energy Holding, cu indienii de la Mittal. Deci ei au avut sarcina să dea energie nu pe bursă ci prin încredinţare directă acestor firme. Numai că, acum, pe secetă, Hidroelectrica nu poate să producă atâta energie cât a fost pusă să vândă. Şi ca să nu sufere băieţii aia deştepţi, Turceniul i-a dat energie, în fiecare an, printr-un contract de întrajutorare la preţuri mici faţă de preţul pieţei”, a explicat Laurenţiu Ciurel.

    Graure: „Or fi unităţi care colaborează cu băieţii deştepţi”

    În prezent, Hidroelectrica are de achitat o datorie către CE Turceni în valoare de 36 milioane de lei, mai spune fostul şef al CE Rovinari. În ultimii trei ani, Complexul de la Turceni şi Hidroelectrica au încheiat contracte de întrajutorare pentru vân¬zare de energie. Director general al CE Turceni, Octavian Graure, a recunoscut la Radio Omega că încă mai există contracte ale „băieţilor deştepţi”, însă, nu la compania pe care acesta o conduce. „Or fi unităţi care colaborează cu băieţii deştepţi din energie. Eu am mai prezentat la presă că am avut diverse solicitări, anul acesta, în afară de contractele de întrajutorare cu Hidroelectrica, CE Turceni, Rovinari şi Craiova, toate contractele au fost încheiate la licitaţie. Până acum o săptămână, am avut 83 de contracte la Bursă prin care am vândut energie. Nu avem niciun contract încheiat cu asemenea firme, cum se spune cu băieţii deştepţi”, a declarat Octavian Graure, directorul general al producătorului de energie din Turceni.

    Stafie ştie de contractele societăţii Hidroelectrica

    Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Claudiu Stafie, ştie şi el despre contractele păguboase încheiate între Complexuri şi Hidroelectrica, însă, susţine că nu e vorba de „băieţii deştepţi” ci doar de contracte de întrajutorare. „Hidroelectrica ia energie de la termocentrale, în condiţiile producerii unei cantităţi mai mici a energiei hidro din cauza lipsei precipitaţiilor. Valoarea contractelor n-o ştiu, sunt date tehnice, iar conducerea Hidroelectrica ştie”, a precizat reprezentantul Ministerului Economiei, Claudiu Stafie. Pantelie Raicu, directorul Sucursalei Hidroelectrica Târgu-Jiu, nu cunoaşte nimic despre contractele de întrajutorare cu unităţile energetice pe cărbune, însă, spune că directorii de la Bucureşti sunt îndreptăţiţi să vorbească despre acestea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: