Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurențiu Ciurel, a postat un articol pe blogul său în care face previziuni sumbre cu privire la viitorul companiei. Acesta susține că CEO este în prăpastie, pentru că este pe punctul să rămână fără cărbune: „Dacă în 2012-2015 am dus-o greu, cu 19 mii de salariați, cu 150 de lei prețul pe mW-ora, cu mitingurile lui Condescu si plângeri penale saptamanale… compania avea totuși ceva ce azi nu mai are: perspectiva. Azi, cu 13 mii de angajați, cu prețul in Piața de 250 de lei, cu contracte semnate pe un an înainte, este nu la marginea prăpastiei. Este in prăpastie. (…) Haideți sa analizam. In PZU preturile sunt excepționale, aproape 300 de ron. CEO vinde 1-2 % acolo. De ce ? nu are cu ce produce. Termocentrala Rovinari, care a produs 47% din producția anului 2017 nu mai are cărbune. De fapt nu mai are acces la cărbune cam un an de acum încolo. Roșia si Tismana, carierele fanion ale CEO, sunt blocate. Așa s-a vrut. Deschiderea fronturilor in Roșia depindea de trei angajări, familia Balaci. Cu trei angajări se deschidea accesul la milioane de tone de cărbune. (…) Cea mai mare (si insurmontabila) problema a CEO este lipsa de cărbune. Tot anul 2016 nu a existat nici un fel de preocupare pentru realizarea de documentații de acces la fronturile de lucru. Pentru exproprieri. Procesul s-a reluat foarte târziu, in 2017, când situația de blocaj era iminenta. Nu ca nu exista posibilitatea creării stocului de iarna , dar nu este cărbune nici pentru contractele încheiate deja. Iarna viitoare CEO, pentru prima data, nu va conta. Uitați-va azi, la 290 de lei in PZU, CEO vinde 6 grupuri din 11. Nu are cărbune. Măcar 6 luni sa fi avut si eu norocul asta“.
Laurențiu Ciurel își continuă rechizitoriul și spune că cea mai mare gafă o reprezintă faptul că nu s-au cumpărat certificate de CO2 atunci când prețul lor era de 4 euro și s-ar fi putut asigura activitatea până în anul 2020: „Cea mai mare gafa din istoria universala a managementului, monument de prostie si lipsă de interes, s-a întâmplat anul trecut. Mama daca era director, când era 4 euro certificatul, cumpăra cat cuprinde. Sa analizam puțin. Intre februarie si august 2017, prețul a coborât brusc la 4-5 euro. In 2015 eu a trebuit sa cumpăr cu 8. Motivul a fost incăpatanarea lui Trump de a nu semna acordul de la Paris si altele, mai ușor sau mai greu de explicat . Situația era așa: CEO avea 400 de milioane in conturi, in piața de echilibrare se ajunsese la 600 de ron pe MWh, toata lumea cerșea contracte de energie. Era criza, deci OPORTUNITATE. CEO era superbancabil, orice banca zicea sarumana sa poată da un credit la CEO. As fi luat împrumut cat puteam, gajam si ghereta portarului, si pantofii secretarei, un miliard de euro dacă puteam, si i-as fi băgat in CO2. Era de departe cea mai buna investiție a momentului, a secolului probabil. De aia spun ca mama, care umplea lada cu carne prin anii 70 de cate ori tăia unul cate un vițel pe ascuns, ar fi reacționat mai bine ca Directoratul. In loc sa ia împrumut si sa cumpere CO2-ul pana in 2020, CEO a închis si liniile de credit negociate cu greu de alții înainte (deși orice patron de srl stie ca alea nu costa nimic daca nu umbli la ele). Iar cu banii din cont se pare ca, daca e adevărat ce zice ala de la Corpul de Control al ministerului, s-au plătit înainte de termen niște facturi pe la Ciresica, Brandusica si Balanica SRL. Știți cu cat s-au cumpărat certificatele ? Cu 14 euro, la un an după. Ia sa facem o socoteala. Daca director era mama, știți cum gândea? Ia sa mă duc eu la banca si sa iau un miliard sa zicem, ca mai mult nu am cu ce garanta. Mai pun 200 de la mine si se fac un miliard doua sute. Adica cam 250 de milioane de euro. Impartit la 5 vine cam 50 milioane de certificate. Cinsprezece le dau anul asta, mai opresc 15 pentru anul viitor . Restul de 20 de milioane le vând cu 15 euro. Obțin 300, dau înapoi 250 la banca. Ramin cu certificatele pe doi ani gratis si cu banii toti in cont. Hai n-o fi chiar așa, dar oricum e pe aproape!“.
