spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO ia în calcul producerea unui accident feroviar cu pagube majore

    CEO ia în calcul producerea unui accident feroviar cu pagube majore

    Complexul Energetic Oltenia ia în calcul producerea unor accidente feroviare cu pagube însemnate. Este motivul pentru care au fost alocate fondurile necesare pentru încheierea unor poliție de asigurare de răspundere civilă. Acestea vor fi valabile pentru accidentele cu pagube pe calea ferată produse terților, la manevră feroviară. Beneficiarul polițelor de asigurare de răspundere civilă cu plata de despăgubiri va fi Exploatarea Livrări Căi Ferate Uzinale Motru. Bugetul pentru încheierea asigurărilor este de peste 26.800 de lei.

    Complexul Energetic Oltenia folosește căile ferate uzinale pentru activitatea de transport al cărbunelui de la depozitele din carierele miniere, la depozitele de la sucursalele Electrocentrale. Din cauza unor erori umane, dar și a unor evenimente neprevăzute se pot produce accidente feroviare grave cu pagube materiale sau chiar cu pierderi umane. Compania nu a fost ferită de-a lungul anilor de astfel de evenimente nedorite, unele soldate cu pierderea vieții unor salariați. A fost cazul unui angajat care a murit după ce a fost lovit de un bulgăre uriaș de cărbune. Persoana respectivă activa în sectorul descărcări, la una din termocentralele colosului energetic.

    Potrivit Complexului Energetic Oltenia, polițele de asigurare de răspundere civilă vor fi încheiate cel târziu pe 15 decembrie și vor fi valabile pentru o perioadă de 12 luni, respectiv pe parcursul anului 2022.

    În orice situație firma de asigurare va achita riscurile prevăzute în asigurare, respectiv:  la manevra feroviară, inclusiv în timpul transportului substanțelor periculoase; daune produse terților prin afectarea bunurilor din afara căii de rulare; vătămări corporale și decesul unor persoane în caz de accidente; cheltuieli rezultate din daunele plătite în civil și alte cheltuieli făcute de reclamant.

    Este de amintit că tot la nivelul Complexului Energetic Oltenia vor fi încheiate poliție de asigurare pentru șefii din Consiliul de Supraveghere, respectiv pentru cei din Directorat. Astfel, compania de asigurare va achita daunele în cazul unor decizii proaste sau erori de management ale șefilor din cele două structuri ale Executivului Complexului Energetic Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: