spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO: ”Închiderea va fi etapizată și în paralel cu investiții în grupurile...

    CEO: ”Închiderea va fi etapizată și în paralel cu investiții în grupurile pe gaze și parcuri fotovoltaice”

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) lucrează la clarificarea mai multor puncte din Planul de restructurare și decarbonare solicitate de Comisia Europeană, care a deschis o investigație.

    „CE Oltenia dorește să facă următoarele precizări, în urma unor speculații apărute în spațiul public.

    Nu există nicio altă variantă a Planului de restructurare și decarbonare decât cea înaintată Comisiei Europene la sfârșitul lunii august 2020 și care, în prezent, se află în analiza oficialilor de la Bruxelles.

    Așa cum știți, Comisia Europeană a solicitat, pe 5 februarie a.c. lămuriri suplimentare în legătură cu unele chestiuni care țin de alinierea la legislația UE în privința acordării ajutoarelor de stat.

    În acest moment, CE Oltenia lucrează la clarificarea acestor aspecte, urmând să transmită răspunsul în perioada următoare“, se arată într-un comunicat de presă.

    Ce prevede Planul de restructurare și decarbonare

    Reprezentanții CEO au prezentat și principalele puncte ale Planului de restructurare și decarbonare: „Așa cum CE Oltenia a anunțat public încă de anul trecut, Planul de restructurare prevede închiderea etapizată  a cinci grupuri energetice și externalizarea Sucursalei Craiova II cu cele două grupuri aferente.

    Închiderea etapizată va avea loc în paralel cu investițiile în grupurile pe gaze naturale și vor fi construite parcuri fotovoltaice.

    Planul de restructurare și decarbonare prevede investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de până la 2.000 MW. Astfel, se are în vedere: construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea  microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de până la 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița.

    Construirea de noi grupuri de producție va presupune și crearea de mii de noi locuri de muncă în regiune, pe durata procesului investițional.

    CE Oltenia, companie strategică a Sistemului Energetic Național, poate fi salvată doar prin restructurare, un proces complex pe care Guvernul și-l asumă în totalitate“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: