spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCere schimbarea conducerii ANRE

    Cere schimbarea conducerii ANRE

    Liderii de sindicat din cadrul SME Oltenia vor relua discuţiile cu reprezentanţii ANRE, în vederea reducerii taxei de injecţie, dar şi pentru modificarea legislaţiei în domeniu, încât CE Oltenia să fie tratat în mod egal, asemeni celorlalţi producători de energie. Un semnal de alarmă la adresa atitudinii manifestate de ANRE faţă de Complexul Oltenia trage şi prefectul judeţului, Alin Văcaru, acesta încercând să găsească explicaţii la faptul că ANRE pare a avea o atitudine nefavorabilă companiei.

    O delegaţie sindicală de la Mine Energie Oltenia va participa pe 20 mai la mitingul organizat de Blocul Naţional Sindical, tema nemulţumirilor plecând de la prevederile din domeniul legislaţiei muncii. În acelaşi timp, conducerea Federaţiei Univers, prin preşedintele Adolf Mureşan, continuă discuţiile în vederea constituirii comisiei mixte: administraţie, sindicate şi Ministerul Energiei. În cadrul emisiunii „Punctul pe I”, vicepreşedintele SME Oltenia, Gabriel Bălăceanu, a susţinut că se urmăreşte reducerea sau chiar eliminarea taxei de injecţie, dar şi tratarea egală a Complexului Oltenia pe piaţa de energie. „Pe 20 mai, avem un miting organizat de BNS, la care vom participa, pe modificarea legislaţiei muncii. Au fost discuţii şi la Federaţia Univers, preşedintele Adolf Mureşan va face demersuri încât, de la ultimele discuţii avute la ANRE, atunci când am participat la miting, a rămas să se constituie acea comisie mixtă. Va veni acel termen când expiră perioada de intrare pe piaţă cu cei 600MWh şi există o promisiune din partea celor de la ANRE, noi să fim trataţi în mod egal pe piaţa de energie. Legat de taxa de injecţie, vom depune diligenţele necesare pentru ca toţi producătorii de energie să plătim la aceeaşi valoare, ori să se reducă valoarea taxei la doi euro sau să se elimine de tot”, a explicat vicepreşedintele SME Oltenia, Gabriel Bălăceanu.

    Văcaru: „voi discuta cu premierul Ponta, este deputat de Târgu-Jiu”

    Semnale de alarmă trage şi prefectul judeţului Alin Văcaru, acesta negăsind motive pentru care să nu fie schimbată conducerea ANRE, din moment ce nu se implică în rezolvarea problemelor companiei. În acest sens, Văcaru a preluat iniţiativa de a convoca parlamentarii de Gorj la o discuţie pe tema ANRE-CEO. „Nu sunt de acord ca CE Oltenia să fie „cenuşăreasa” României, să intre în sistem atunci când nu plouă sau când nu bate vântul. Eu sunt convins că se vor lua măsuri pentru ca CE Oltenia să nu mai fie în situaţia în care a fost până acum, pentru că nu este normal să fie pornite şi oprite grupurile energetice, se generează costuri suplimentare… Voi discuta cu deputaţii şi senatorii de Gorj, pentru că ANRE este un organism aflat în subordinea Parlamentului, eu nu înţeleg de ce se stă de atâta timp şi nu putem lua o decizie cu privire la acel preşedinte sau cu privire la acea echipă. Dacă nu se urmăreşte interesul naţional pentru că CE Oltenia este de interes naţional, de siguranţă naţională, nu văd de ce acei oameni nu pot fi schimbaţi, pentru că sunt subordonaţi Parlamentului”, a declarat prefectul de Gorj, Alin Văcaru. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai susţinut faptul că CEO nu mai trebuie să continue să fie „cenuşăreasa” României, prefectul spunând că va purta discuţii si cu deputatul de Târgu-Jiu, premierul Victor Ponta. Cât despre parlamentari, Văcaru susţine că aceştia, indiferent de culoarea politică, ar trebui să se implice pentru sprijinirea CEO, în faţa reprezentanţilor ANRE.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: