spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicCine este „neamțul” propus în Directoratul CEO

    Cine este „neamțul” propus în Directoratul CEO

    Complexul Energetic Oltenia este, din nou, frământat de o veste care pune pe vechile baricade conducerea companiei și sindicatele. De la finele săptămânii trecute circulă un zvon care pare să se confirme: în fruntea companiei de stat ar urma să se regăsească un cetățean de origine străină, un neamț, mai exact, despre care se știu, în prezent, foarte puține lucruri. Este o chestiune normală, de altfel, având în vedere modalitatea de recrutare și secretomania care învăluie, de obicei, selecția șefilor de la CEO. Cert este, însă, că personajul acesta este extrem de interesant, astfel, cu cât apar noi informații legate de trecutul său, cu atât devine mai… misterios.

    ce-oltenia-anonymusDirectoratul Complexului Energetic Oltenia a fost, la fiecare procedură de selecție organizată de firmele de recrutare contractate de stat, o „țintă” pentru managerii străini. Ultima recrutare la care s-au înscris în cursă străinii a fost în septembrie 2014, când două din posturile din Directorat, respectiv cel de șef al Divizie Miniere și cel al Diviziei Energetice erau „vânate” de ruși și nemți. Mai exact, Daniel Antonie concura, la vremea aceea, cu doi competitori din străinătate, un manager din Rusia și unul din Germania, în timp ce Medințu își disputa funcția doar cu un neamț. Informațiile au fost, și atunci, la fel ca și acum, destul de sărăcăcioase, având în vedere că recrutarea se face de către o firmă specializată de „head hunting”, drept pentru care nici până astăzi nu s-a făcut public numele vreunuia dintre competitorii străini, mai ales că, pe atunci, Medințu și Antonie și-au păstrat funcțiile.

    Împiedicați în salariu

    Problema cea mai mare este că, de fiecare dată, competitorii străini au cam lăsat-o baltă în etapele finale ale interviului, motivul fiind salariul prea mic. În general, managerii de renume de pe piața europeană cer bani frumoși pentru un post în a cărui responsabilitate sunt 16.000 de oameni, astfel că venitul de vreo 4.500 de euro lunar pe care îl oferă statul nu este mai deloc tentant, fiind la nivelul unuia de inginer la o companie din afara granițelor țării. Astfel, este cumva logic că, dacă sperau la minim 10.000 de euro pe lună, renunțau rapid atunci când li se punea pe masă oferta „înjumătățită”.

    Surpriza vine din… Rusia

    Acum, însă, competiția pentru unul din posturile din Directorat pare să fi depășit acest prag financiar. CEO a anunțat, pe site-ul propriu, încă de prin luna iunie că face angajări în structura de conducere, în a doua decadă a lunii trecute fiind încheiat procesul de depunere a dosarelor. Celeritatea cu care s-au selectat candidați este, am putea spune, exemplară, având în vedere că deja unul din candidați pare să fie deja favorit, Comisia de Nominalizare din subordinea Consiliului de Supraveghere al CEO înaintând propunerea către AGA. Iar propunerea este una cât se poate de interesantă: din nou, un „neamț”. Numai că, spre deosebire de selecția din septembrie 2014, acesta are legături și cu… Rusia.

    Un personaj misterios

    Numele celui care ar urma să ocupe un post în Directorat, cel mai probabil pe cel de la Strategii și Dezvoltare, este, bineînțeles, o enigmă, confidențialitatea procedurii de selecție împiedicând divulgarea unei astfel de informații. Pe surse, însă, se știu câteva lucruri despre el însă, cu cât se află mai multe, cu atât acesta devine mai misterios. Astfel, se pare că omul a lucrat prin Siberia, pe la companii rusești din domeniul minier. Mai mult, apar, conform informațiilor noastre, date în CV legate de companii foarte greu de verificat. Practic, nu se știe mai nimic despre el, fiind, se poate spune, un personaj destul de… dubios. Dacă va fi selectat, fără îndoială, îl va cunoaște și opinia publică. Până atunci, este doar „un neamț” cu experiență în una dintre cele mai ostile zone ale planetei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: