Comisie mixtă la CEO pentru economia la fondul de salarii

0
352

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia se reunesc joi la Târgu Jiu. Este programată o nouă ședință a Comisiei Mixte sindicate-administrație, după minivacanța de Ziua Națională. Ședința a fost convocată de către șefii Complexului Energetic Oltenia, după ce anterior cele patru federații reprezentative au transmis administrației o listă cu solicitări.

Între acestea pot fi amintite cele legate de situația actelor adiționale la contractele individuale de muncă pentru introducerea condițiilor speciale de muncă. Acestea au fost reglementate prin semnarea unu act adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Au fost semnalate o serie de neconcordanțe legat de fondul actelor adiționale la contractul individual și la anumite condiționalități. De asemenea, la ședința Comisei Mixte se va discuta și pe tema economiei la fondul de salarii. Sindicatele așteaptă să le fie comunicate datele necesare cu privire la acest lucru. Sumele de bani care sunt în plus față de fondul de salarii stabilit la începutul anului ar trebui să fie repartizate angajaților companiei.

Minerii revin în stradă

În același timp, tot joi revin în stradă minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia. În centrul municipiului Târgu Jiu va avea loc pichetarea sediului Prefecturii Gorj. Protestul este organizat de Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers, Federația Națională Mine Energie, Federația Energetica și Federația Sindicatelor Libere și Independente Petrol Energie.

În Piața Prefecturii vor fi prezente circa 100 de persoane care vor protesta pentru scăderea vârstei de pensionare la Complexul Energetic Oltenia. Se cere modificarea Legii 197 din 2021, în așa fel încât vârsta de pensionare la CEO să scadă la 52 de ani. Legea este în vigoare, dar nu este aplicată de către casele de pensii, care au respins mii de dosare de pensionare până în momentul de față. Legea poate fi modificată prin Ordonanță de Urgență.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here