spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicComisie specială în Parlament pentru CEO

    Comisie specială în Parlament pentru CEO

    O comisie specială ar putea fi constituită la nivelul Senatului pentru analizarea situaţiei celor două societăţi energetice, Complexul Oltenia şi Hunedoara. Anunţul a fost făcut de copreşedintele PNL Gorj, senatorul Tudor Barbu.

    parlament-ceo

    Iniţiativa aparţine senatorului Haralambie Vochiţoiu. Liderul liberal, Tudor Barbu, a declarat că va susţine acest proiect, astăzi prezentând un punct de vedere privind importanţa înfiinţării unei astfel de comisii speciale. „A fost luată iniţiativa în Senatul României de a se înfiinţa o comisie specială, Senat- Camera Deputaţilor, pentru anchetarea situaţiei Complexurilor Energetice Oltenia şi Hunedoara. Am avut o consultare cu domnul senator Haralambie Vochiţoiu, cel care a iniţiat acest demers. Împreună cu domnia sa am mers la grupurile parlamentare respective, domnia sa la partid, eu la mine la partid. Am fost rugat de către liderul meu de grup, Iani Popa, ca mâine dimineaţă să prezint un punct de vedere privind eficienţa şi utilitatea acestei comisii. Bineînţeles că voi fi perfect de acord, voi propune colegilor liberali, mâine dimineaţă, (n.r. marţi) în şedinţa de grup, să susţină acest demers pentru că este extraordinar de necesară analizarea în detaliu a situaţiei din cele două unităţi economice majore ale Sistemului Energetic Naţional, Hunedoara şi Oltenia, şi să dăm publicităţii informaţii reale, dincolo de dosarele penale care există în ambele cazuri, cum e dosarul Turceni- Rovinari, cum e dosarul privind cele două milioane de tone de la CEO. Acolo nu se poate face o anchetă parlamentară, aşa spune legea, dar situaţia va fi cu certitudine, dacă va trece prin votul Plenului, mult mai clară pentru populaţia României”, a declarat senatorul Tudor Barbu. Acesta a mai precizat că rolul acestei comisii va fi de a analiza situaţia celor două complexuri şi va fi formată din reprezentanţii partidelor politice. Barbu speră că şi social democraţii vor susţine înfiinţarea acestei comisii. „Fiecare partid, după ce va susţine acest demers, să sperăm că şi pesediştii vor fi de acord cu înfiinţarea comisiei, îşi va desemna în această comisie reprezentanţii, aşa este procedura”, a mai declarat Tudor Barbu. Iniţiativa va fi supusă votului în Parlament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: