spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicComplexurile şi SNLO, obligate să dea mai mulţi bani la stat

    Complexurile şi SNLO, obligate să dea mai mulţi bani la stat

    Ultimele zile ale anului 2011 au adus surprize pentru o parte din companiile de stat ce exploatează resurse minerale. Printr-un act normativ, începând cu 1 ianuarie 2012, Guvernul a majorat redevenţele la resursele minerale, ceea ce înseamnă că unităţile de stat ce exploatează astfel de resurse trebuie să dea trimestrial mai mulţi bani la bugetul de stat. Această decizie a Executivului nu a făcut altceva decât să dea peste cap bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor pe acest an.

    Guvernul a decis în şedinţă majorarea redevenţelor la resurse minerale, a anunţat în urmă cu câteva zile purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. „Guvernul a adoptat majorarea redevenţelor pentru toate resursele minerale aflate sub incidenţa Legii Minelor, a redevenţelor cuvenite statului din operaţiunile petroliere de transport al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului precum şi cele din operaţiuni petroliere efectuate prin terminale petroliere aflate în proprietatea statului”, a precizat Ioana Muntean. Astfel, redevenţa pentru cărbuni şi minereuri feroase şi neferoase a fost majorată de la 4% la 6% din valoarea producţiei miniere. Prin majorarea redevenţelor, Guvernul estimează o creştere a veniturilor la bugetul de stat cu circa 282 milioane lei anual. În 2010, veniturile estimate din redevenţe miniere şi petroliere se ridică la 1,194 miliarde lei.

    Bugete date peste cap la complexuri şi SNLO

    Calculată din producţia marfă a lunii realizată de cariere, noua valoare a redevenţei a dat peste cap bugetele de venituri şi cheltuieli, mai ales în condiţiile în care nu s-a reuşit a se încheia contracte cu beneficiarii decât parţial. La SNLO majorarea taxei de redevenţă de la 4% la 6% face ca trimestrial compania de stat să dea mai mulţi bani la bugetul de stat. Dacă în 2010, pe trimestru, compania de stat vira la buget aproximativ 7-8 milioane de lei, acum la această sumă se mai adaugă alte milioane. Directorul asistent manager Mircea Mezinca a precizat că acum SNLO trebuie să realizeze venituri suplimentare, urmare a faptului că „au apărut cheltuieli care nu erau prevăzute, prin creşterea preţului energiei şi a redevenţei cu 50% faţă de 2011. Acest lucru impune creşterea veniturilor”. În ceea ce priveşte poziţia sindicatelor din cadrul USMO, vicepreşedintele USMO Gheorghe Etăgan a declarat că „odată cu creşterea taxei de redevenţă, trebuie să crească preţul la cărbune, altă soluţie nu este. Se ştia de acest lucru şi poate şi din această cauză nu au crescut salariile”. O exploatare a resurselor naturale este realizată şi de către Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari, prin carierele aflate în subordine. Creşterea redevenţei înseamnă o cheltuială în plus şi pentru CE Turceni. Dacă în 2011 achita la bugetul de stat 13 milioane de lei, anul 2012 va însemna că 20 de milioane din producţia marfă realizată vor ajunge la stat. Chiar şi conducerea EMC Rovinari recunoaşte că această creştere va însemna o tăiere a fondurilor, de la alte capitole. „De la 16 milioane cât dădeam pe an în 2011, acum vom da mai mult, asta înseamnă să tăiem din altă parte, să reducem, într-un cuvânt vom fi afectaţi”, a mai precizat Gheorghe Daviţoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: