spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicCondescu a negociat cu Botiş

    Condescu a negociat cu Botiş

    Preşedintele Marin Condescu a avut ieri o întâlnire, pentru mai multe ore, cu membrii Biroului Executiv al FNME ocazie cu care au fost prezentate ultimile noutăţi cu privire la ordonanţa ce reglementează concediul de aşteptare. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan a precizat că „am fost informaţi de preşedintele Condescu cu privire la faptul că ordonanţa pe care o aşteptăm, cea legată de concediul de aşteptare a fost avizată ieri dimineaţă de către Ministrul Botiş”. În ceea ce priveşte actul normativ ce reglementează reeşalonare datoriilor, aici reprezentantul Gheorghe Etăgan consideră că ar trebui urgentate aprobările în sensul că „fiecare zi de întârziere înseamnă o îngroşare a debitelor societăţii, la bugetul consolidat al statului. Cred că statul ar trebui să intervină mai rapid, pentru deblocarea situaţiei”. Liderul de sindicat de la Minerul Rovinari, Marin Golea nu a fost deloc mirat de întârzierea aplicării actului normativ cu atât mai mult cu cât „Ministrul Botiş a manifestat reticenţă încă de la prima întâlnire avută cu noi. Dacă a fost avizată, acesta este un lucru bun, acum să vedem când se publică „Mulţumiţi de faptul că a fost semnată ordonanţa şi că în final a fost reglementat concediul de aşteptare sunt si preşedinţii sindicatelor din Complexul Turceni, Eugen Iovan şi Adrian Marciuc.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: