spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCondescu, interesat de „averea” USMO, nu de salariaţii CEO

    Condescu, interesat de „averea” USMO, nu de salariaţii CEO

    Liderul sindical Marin Condescu nu candidează la şefia Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia pentru interesul salariaţilor Complexul Energetic Oltenia, ci pentru a pune mâna pe Hotelul Mina şi sediile sindicaliştilor. În cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Omega, Marin Condescu a anunţat că este interesat de „averea” USMO, nu de actul sindical.

    marin condescu

    Candidatura lui Marin Condescu la şefia Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia este incertă, după ce liderul FNME, Dumitru Pârvulescu, a anunţat că USMO ar putea intra în dizolvare şi ar putea pierde astfel, rolul de organism sindical. Marin Condescu a declarat la Radio Omega că le-a cerut colegilor din sindicate să ia o decizie până vineri, 22 iulie, data la care vor fi alegerile pentru şefia USMO. Condescu susţine că o altă variantă pentru USMO ar fi transformarea acesteia într-o fundaţie care să gestioneze doar patrimoniul uniunii, aici fiind incluse clădiri şi Hotelul Mina din Rânca. De altfel, Condescu a spus că singurul motiv pentru care ar candida la şefia uniunii ar fi sprijinirea financiară a Federaţiei Naţionale Mine Energie, condusă de Dumitru Pârvulescu. În momentul de faţă, FNME se confruntă cu mari probleme financiare, iar Condescu este de părere că transformarea USMO în fundaţie în subordinea Federaţiei ar ajuta-o să se redreseze din punct de vedere economic. „Nu mă mai interesează să fiu în mişcarea sindicală, în FNME. Puteam să-l fac şi la federaţie acest lucru, să candidez. Acum, în momentul discuţiei, eu sunt la Tribunal preşedintele uniunii, cum la fel până la Congres eu eram preşedintele federaţiei. Am încredere în echipa care a fost aleasă, eu cred că, în momentul actual, e important să valorificăm aceste lucruri. Sper că până vineri se găseşte o alternativă. Să spună colegii, da domnule, am găsit rolul USMO şi vrem să fie un mandat pe 4-5 ani, eu nu candidez”, a mai declarat Marin Condescu, la Radio Omega, după ce a spus că ieşirile sale în presă, în ultima perioadă, au deranjat foarte multă lume.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: