spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicCondescu, la discuţii cu FMI

    Condescu, la discuţii cu FMI

    Prezent la discuţiile purtate cu reprezentanţii FMI, preşedintele FNME, Marin Condescu a prezentat situaţia în care se află unităţile miniere şi energetice şi în special a SNLO.

    Contactat telefonic, Marin Condescu a precizat că pe parcursul discuţiilor, reprezentanţii FMI au declarat că dacă s-ar fi aflat la Guvernare ar fi rezolvat problema Electra, Hidroenergetica, dar şi pe cea cu care se confruntă SNLO, pentru că mineritul şi energia reprezintă motoarele economiei româneşti. Liderul minerilor din Oltenia a mai declarat că partenerii de discuţie ar fi recunoscut faptul că societatea este pe nedrept penalizată. De altfel, reprezentanţii FMI au recomandat scoaterea de la privatizare a Complexurilor şi a SNLO, încurajarea parteneriatelor public-private, crearea de alternative şi de locuri de muncă. În momentul de faţă, preşedintele FNME Marin Condescu şi directorul general al SNLO, Daniel Burlan, reprezintă singurii gorjeni care au fost invitaţi să participe la discuţii cu reprezentanţii FMI în România. La rândul lui, senatorul Ion Ruşeţ a precizat că asemeni reprezentanţilor FMI şi formaţiunea politică pe care o reprezintă susţine parteneriatele public-private şi asta ca urmare a faptului că acestea atrag venirea investitorilor.

    Noul acord cu FMI
    FMI va extinde în noul acord, lista societăţilor de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Poşta Română, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord şi va evalua atât pierderile, cât şi arieratele pentru că unele dintre ele vor fi luate în calcul la bugetul general consolidat. „Vom extinde numărul companiilor care sunt monitorizate în program. În programul actual avem o ţintă pe balanţa operaţională a celor mai mari 10 zece companii cu pierderi. Vrem să mărim numărul la circa 20 de companii”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. El a solicitat Guvernului să facă o evaluare cuprinzătoare a tuturor companiilor, respectiv a celor peste 150 de societăţi de la nivel central, dar şi la nivel local la regiile autonome. Evaluarea ar urma să dureze şase luni, dintre care primele trei pentru cele mai mari companii. „Pe lângă program, vom cere Guvernului să adopte o nouă legislaţie pentru a îmbunătăţi administrarea acestor companii”, a continuat Franks. Întrebat dacă în noul acord vor fi ţinte specifice privind privatizarea sau închiderea unor companii, Franks a spus că Guvernul va veni cu programe strategice pentru fiecare societate, care vor arăta dacă trebuie vândute, restructurate sau închise.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: