spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicCondescu: "Minerii vor locuri de muncă și câștiguri bune"

    Condescu: „Minerii vor locuri de muncă și câștiguri bune”

    „Oamenii preferă locurile de muncă, câştigurile bune, dar care să nu distrugă întreprinderea”. Aceasta este concluzia trasă din sondajul realizat în rândul minerilor şi energeticienilor. Acesta este şi motivul pentru care, liderul FNME, Marin Condescu, consideră că trebuie să existe permanent un echilibru şi asta pentru că „un sindicat puternic poate să distrugă o întreprindere”.

    Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Marin Condescu, consideră că liniştea existentă în activitatea minieră şi energetică din Oltenia se datorează şi faptului că în mişcarea sindicală sunt oameni buni, care au ştiut să explice minerilor că ieşirea în stradă toată ziua nu este o soluţie. În ceea ce priveşte majorările salariale cerute de liderii de sindicat din Gorj, Condescu a declarat că „este normal să se ceară creşteri salariale. Este clar că fiecare doreşte ceea ce este mai bine pentru oamenii lui, dar trebuie să fie şi un echilibru pentru că sindicatul puternic poate distruge o întreprindere”. De altfel, referitor la creşterile salariale, Condescu crede că pot exista câştiguri timp de mai mulţi ani, dar va exista şi riscul de a se rămâne pe drumuri. „Am făcut un sondaj iar oamenii preferă locurile de muncă, câştiguri bune, dar care să nu distrugă întreprinderea”, a mai adăugat Marin Condescu. Pentru Acces Tv, acesta a declarat că va susţine doleanţele sindicatelor, ale oricărui sindicat şi când sunt vinovate şi când sunt nevinovate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: