spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCondescu, trimis la negocieri

    Condescu, trimis la negocieri

    Social-democratul Gheorghe Pecingină, cel care apără în instanţă nemulţumirile foştilor şi actualilor angajaţi ai CE Oltenia consideră că singurul în măsură să participe la negocierea contractului colectiv de muncă este preşedintele FNME, Marin Condescu. „Mi-aş dori să negocieze doar Marin Condescu, pentru că este cel mai în măsură şi are experienţa necesară”, a declarat social-democratul. Acesta consideră că nu este normal ca la astfel de negocieri să participe o comisie atât de numeroasă din partea sindicatelor. „La negocieri trebuie avute în atenţie interesele oamenilor iar liderii de sindicat nu trebuie să fie reprezentanţii forţelor politice”, a spus ferm avocatul Gheorghe Pecingină. În acest sens, Pecingină îi recomandă preşedintelui de la Energia Rovinari, Constantin Mitrescu „să nu mai fie portavoce şi să se comporte elegant ca domnul Golea”. Una peste alta, avocatul Gigi Pecingină recomandă sindicatelor ca atunci când fac declaraţii publice să le facă doar în interesul drepturilor minerilor, şi nu în alte scopuri. „Să încheie un contract beton pentru angajaţii CE Oltenia şi să nu-i mai intereseze numirea directorilor”, le-a mai transmis Pecingină. De partea acestuia este şi preşedintele Eurojob, Ion Cornescu care susţine că, în această etapă a negocierilor, sindicatele ar fi putut avea alături specialişti pe acest domeniu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: