spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicContractele inspectorilor sociali din CEO expiră în septembrie

    Contractele inspectorilor sociali din CEO expiră în septembrie

    Contractele de muncă ale inspectorilor sociali din cadrul CE Oltenia expiră în luna septembrie a acestui an. În noua organigramă aceste funcții vor fi păstrate, după toate probabilitățile, liderii și viceliderii care ocupă aceste funcții fiind interfața între salariați și administrație, după cum s-au exprimat reprezentanți ai companiei.

    Posturile de inspectori sociali „sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă de ani de zile și au utilitate. Aceste funcții au atribuții bine stabilite, au făcut parte dintr-un proiect pilot și și-au dovedit utilitatea. Fac rapoarte lunar, le prezintă la Directoratul companiei, arătând ce probleme sunt în rândul salariaților. Ei vin cu problemele ridicate de angajați de la Husnicioara și până la Ișalnița sau Motru. Nu numai că prezintă problemele cu care se confruntă salariații sau unitățile, ci fac lobby pentru ca acestea să fie rezolvate, cu argumente, cu exemple și așa mai departe”, afirmă sursele citate.

    Acest subiect a generat scandaluri în presa locală, angajați ai CEO nefiind de acord ca liderii lor de sindicat să fie plătiți de companiei. La nivelul societății lucrează 11 inspectori sociali.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: