spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEconomicCosmin Popescu despre Programul Național de Dezvoltare Locală II: „Transformăm Gorjul într-un...

    Cosmin Popescu despre Programul Național de Dezvoltare Locală II: „Transformăm Gorjul într-un șantier”

    Gură de oxigen pentru primarii care au lăsat pe ultima sută de metri proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Termenul a fost prelungit, însă, potrivit președintelui Consiliului Județean, edilii au fost destul de prompți și s-ar fi încadrat și fără decalarea termenului limită. Patru localități se pot lăuda chiar cu semnarea contractelor de finanțare. Cosmin Popescu are noutăți și în privința mult-așteptatei rectificări bugetare.

    Termenul de depunere a proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Locală II expira la finele lunii octombrie, iar unii dintre edili au lăsat totul pe ultima sută de metri. Guvernanții le-au mai dat răgaz încă 30 de zile. „Vinerea trecută s-a dat o nouă prelungire a termenului pe PNDL II, dar noi, CJ Gorj și primarii noștri depusesem deja proiectele și așteptam anumite observații din punct de vedere tehnic. Proiectele sunt în verificare. Până vineri, pe tot județul Gorj depuseseră peste 90%. Domnul primar de la Motru era ieri la București pentru depunerea ultimelor dosare. Și dacă rămânea termenul de 30 octombrie, Gorjul se încadra astfel încât niciun proiect să nu fie în situația de a nu fi depus. Localitățile Turburea, Lelești Runcu și Turcinești semnaseră încă de săptămâna trecută contractele de finanțare și pot demara procedura de achiziție publică”, a declarat președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu.

    „Gorjul va avea contractele de finanțare semnate”

    Potrivit estimărilor șefului CJ, lucrările vor demara efectiv în primăvara anului viitor. „Eu cred că undeva în jurul datei de 20-30 noiembrie, tot Gorjul va avea contractele de finanțare semnate astfel încât să putem demara, începând cu luna decembrie, procedurile de achiziție publică. Ne dorim ca în luna martie-aprilie să avem contractele semnate și să transformăm Gorjul într-un șantier așteptat de întreaga populație, fie că vorbim de școli, centre de permanență, alimentări cu apă sau modernizarea drumurilor județene și comunale”.

    „Va fi o rectificare, dar să vedem cifrele”

    Banii pentru plata salariilor și arieratelor ar trebui să vină și ei la rectificarea programată pentru finele anului. „Din discuțiile purtate la Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Muncii, cred că va fi o rectificare, dar să vedem cifrele în ceea ce privește partea de asistență socială, pentru că e o primă rectificare, și partea de cheltuieli curente și de capital necesare unor primării gen Stănești”, a mai explicat președintele Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: