spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCozma, invitat să plece din cariere

    Cozma, invitat să plece din cariere

    Preşedintele Convenţiei Miniere Creştin-Democrate Sfânta Varvara Miron Cozma a fost invitat de directorii unităţilor miniere din Zona Rovinari să părăsească curţile unităţilor de producţie, acesta fiind găsit stând de vorbă cu minerii în timpul programului de lucru. Conform unor surse, acesta încerca să poarte discuţii cu minerii ce nu sunt membri de sindicat la FNME sau la Mine Energie.

    De două zile, preşedintele Convenţiei Miniere Creştin-Democrate Sfânta Varvara Miron Cozma se află în judeţul Gorj, ziua de ieri fiind cea în care a încercat să stea de vorbă cu minerii de la cariera Pinoasa şi de la Unitatea de Mentenanţă. Cozma a declarat că a fost invitat de liderii de sindicat să vină în zona pentru a sta de vorba cu ei, liderul susţinând şi faptul că nu poate lăsa mineritul în starea de derivă în care se află. „Nu pot lăsa mineritul în derivă la mâna penalilor sau a celor care mai nou sunt mari lideri de sindicat. Am fost invitat aici de oameni, de liderii de sindicat. Vreau să reaşez Convenţia, cu noi lideri de sindicat, le-am dat tabele din care să reiese că vor cu mine, noi lucrăm legal”, a declarat Cozma. Acesta a încercat să stea de vorbă cu salariaţii Unităţii Mentenanţă, pe când se aflau în timpul programului de lucru. Intervenţia administraţiei a făcut ca minerii să se reîntoarcă în ateliere, iar Cozma să părăsească sediul unităţii. „Mineritul este în derivă şi nu este posibil ca oamenii să fie furaţi în permanenţă, nu este posibil să-şi piardă atâtea drepturi. Eu sunt lider de sindicat şi nu am nevoie de nimic, voi candida la prezidenţiale”, a mai spus Miron Cozma, în declaraţiile făcute. Liderul de sindicat intenţionează să participe la negocierile pe care administraţia le va avea cu sindicatele. Cozma doreşte ca pe viitor să candideze la alegerile prezindenţiale, unde susţine că are mai multe şanse. Conform unor surse demne de încredere, Miron Cozma a dorit să stea de vorbă cu salariaţii de la Unitatea Mentenanţă, însă de îndată ce administraţia a aflat, li s-a transmis salariaţilor că vor fi pontaţi „absenţi”, întrucât toate aceste discuţii aveau loc în timpul programului de lucru. Plecarea minerilor, a fost urmată de plecarea lui Cozma, acesta fiind în prealabil rugat să părăsească curtea unităţii.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: