spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicCozma, trimis în cariere de FNME?

    Cozma, trimis în cariere de FNME?

    Vicepreşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Nelu Roşca consideră că prezenţa de ieri a lui Miron Cozma în Cariera Roşiuţa ar avea legătură cu FNME, dar şi că acesta urmăreşte să agite minerii. Declaraţiile lui Roşca sunt contrazise total de vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan.

    După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, Miron Cozma a încercat să stea de vorba cu minerii de la Unitatea de Mentenanţă, ieri, acesta şi-a făcut din nou prezenţa în Gorj. De această dată, Cozma a încercat să stea de vorbă cu minerii de la Cariera Roşiuţa, până a fost invitat de directorul carierei să părăsească incinta unităţii. „A venit ieri dimineaţă, că este mare lider al minerilor şi că vrea să salveze mineritul … Oamenii l-au luat cu „huo” şi a fost scos afară. A venit şi directorul unităţii şi l-a rugat să părăsească sediul unităţii pentru ca oamenii să se reîntoarcă la lucru. Domnul Cozma a încercat să forţeze nişte lucruri, însă reacţia salariaţilor nu a fost una prietenoasă, iar el a crezut că pune piedici reorganizării sindicale, că poate este loc şi pentru el”, a declarat liderul de sindicat Nelu Roşca. Sindicalistul crede că fostul lider al minerilor a venit cu un scop clar printre mineri, acela de a le strica liniştea şi de a acţiona împotriva reorganizării sindicale. „A venit pentru a strica liniştea minerilor, dar şi de a face ceva ce nu face bine salariaţilor. De capul lui, singur, nu a venit!”, a mai declarat Roşca. Vicepreşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia este convins şi de faptul că adversarii din FNME l-ar fi putut trimite pe Miron Cozma, declaraţie infirmată însă de vicepreşedintele Gheorghe Etăgan. „Este o diversiune ce vine din partea unor persoane ce se ocupă cu aşa ceva, şi mai ales este o prostie. Miron Cozma nu a fost chemat de noi, nu am avut de-a face şi nu vom dialoga cu Miron Cozma. Acest om nu a ajutat niciodată CNLO şi Oltenia, şi peste tot pe unde se duce înjură pe liderul FNME, Marin Condescu”, a declarat vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan. Ieri, prin venirea sa în Cariera Roşiuţa, Miron Cozma a ajuns să fie huiduit de mineri.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: