spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicNu crede în întâlnirea cu Ponta!

    Nu crede în întâlnirea cu Ponta!

    Conducerea Federaţiei Naţionale Mine Energie este sceptică şi nu crede că va avea loc întâlnirea dintre sindicate, administraţie şi premierul Victor Ponta. Vicepreşedintele Dumitru Pârvulescu a declarat că dacă va avea loc o astfel de întâlnire o va onora şi asta ca urmare a faptul că CEO se confruntă cu multe probleme.

    dumitru-parvulescu

    Conform promisiunilor făcute, la jumătatea lunii octombrie, ar trebui ca premierul Victor Ponta să revina la Târgu-Jiu pentru a se întâlni cu sindicatele, administraţia şi ministrul Energiei, în vederea găsirii unor soluţii concrete la problemele cu care se confruntă compania. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, susţine că discutiile vor avea loc, însă nu la Târgu-Jiu, ci la Bucureşti, întâlnirea urmând a avea loc până în jurul datei de 15 octombrie. Sindicatele din Federaţia Univers sunt sceptice şi nu cred ca va avea loc o astfel de întâlnire. „Personal, mă îndoiesc de faptul că ar putea avea loc o astfel de întâlnire. Când l-a durut şi i-a păsat domnului Ponta, legat de ce se întâmplă cu CEO? Dacă dumnealui dorea să facă ceva pentru CEO, făcea în trei ani de zile. Dacă va avea loc o astfel de intâlnire şi vom fi invitaţi, normal că o vom onora pentru că CEO are o mie şi una de probleme”, a explicat vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu. Discuţiile despre CEO au avut loc şi în prezenţa premierului Victor Ponta, în cadrul vizitei efectuate la Târgu-Jiu, când acesta a recunoscut importanţa energiei termo. De altfel, chiar şi premierul a susţinut că România mai are nevoie de energie termo încă 20- 30 de ani de acum încolo.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: