spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicCreţan a pregătit lista cu reproşuri pentru ministrul Energiei

    Creţan a pregătit lista cu reproşuri pentru ministrul Energiei

    Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale „Univers” aşteaptă cu mare interes vizita anunţată la Târgu-Jiu de ministrul Energiei, Andrei Gerea. Aceştia vor să-i reproşeze mai multe îndatoriri neduse la îndeplinire de oficialul Guvernului Ponta, dar şi faptul că CEO nu are, în momentul de faţă, un buget aprobat.

    Vicepreşedintele Federaţiei Muncii, Constantin CreţanLiderul sindical Constantin Creţan a declarat la Radio Omega că şi-a pierdut încrederea în ministrul Gerea pentru că de câte ori s-a întâlnit cu acesta a primit doar promisiuni, fără urmări concrete. Nici de această dată Creţan nu crede că ministrul Energiei se va ţine de cuvânt în ceea ce priveşte problemele din minerit şi energie. Totuşi, sindicalistul Constantin Creţan este hotărât să-i reproşeze acestuia promisiunile privind susţinerea energiei termo în sistemul energetic naţional. „Voi participa la întâlnirea cu ministrul Gerea şi toate federaţiile sindicale. Sincer să fiu, eu nu am încredere în acest ministru. M-a dezamăgit. Am mai avut întâlniri cu ministrul Gerea şi niciodată nu s-a ţinut de cuvânt. Vă spun public: ministrul Gerea m-a dezamăgit din toate punctele de vedere. Abia îl aştept la întâlnirea de vineri. Complexul Energetic Oltenia nu are un buget rectificat aprobat. Îi reproşez că CET Govora nu are un buget aprobat, îi reproşez că permite ANRE, marele şmecher din energie, şi băieţilor deştepţi să intre pe piaţa de energie, în defavoarea energiei pe cărbune pentru că sunt clanuri care sunt susţinute la nivel de vârf. De asemenea, îi mai reproşez că susţine energia regenerabilă în defavoarea noastră”, a mai spus Constantin Creţan, la Radio Omega. Ministrul Energiei intenţionează să viziteze o unitate minieră, dar şi o termocentrală, după care să se întâlnească, la Târgu-Jiu, cu administraţia companiei energetice. Ministrul i-a chemat la întâlnire şi pe reprezentanţii ANRE, dar şi pe liderii sindicali din energie, respectiv pe cei din Consiliul de Supraveghere al CEO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: