spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicCreţan vrea anularea protocolului cu Ariton

    Creţan vrea anularea protocolului cu Ariton

    Liderul Sindicatului Dreptatea Rovinari, Constantin Creţan, este hotărât ca în cursul acestei săptămâni să atace în instanţă protocolul încheiat de sindicate cu Ministrul Economiei, Ion Ariton, pe 10 ianuarie 2011. În conferinţa de presă organizată la sfârşitul săptămânii, Creţan a precizat că va cere magistraţilor de la Tribunalul Gorj anularea protocolului. „Voi ataca acest protocol în instanţă şi vor cere anularea lui. Alături de noi, acţiunea în instanţă va fi susţinută şi de către reprezentanţii BNS şi CNSLR Frăţia”, a declarat Creţan. Reprezentanţii Sindicatului Dreptatea Rovinari sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost invitaţi să participe la semnarea protocolului cu Ministrul Economiei. „Nu ne-au convocat să participăm la încheierea protocolului şi toţi care nu au fost citaţi vor ataca împreună cu noi actul la Tribunal. Cel mai probabil miercuri, va fi o acţiune comună”, a mai spus liderul de sindicat. În acelaşi timp, conducerea sindicatului a făcut sesizare la Inspectoratul de Muncă, la Complexul Rovinari şi la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, urmând să se depună şi la Parchet, prin care îşi fac cunoscută poziţia cu privire la acordarea plăţilor compensatorii şi a intrării minerilor în concedii de aşteptare. Cât despre protocolul semnat cu Ministrul Economiei, conducerea Sindicatului Dreptatea Rovinari consideră că are, printre altele, un efect negativ asupra judeţului. „Efectele protocolului sunt împotriva judeţului. Nu suntem de acord cu prevederile articolelor 4 şi 5 din protocolul semnat de sindicate cu Ministrul Economiei, motiv pentru care vom cere anularea lui în instanţă”, a declarat, în final, Constantin Creţan.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: