spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicCriza din Siria depreciază leul

    Criza din Siria depreciază leul

    Declaraţia secretarului de stat american, John Kerry, conform căruia „este de necontestat” faptul că regimul de la Damasc ar fi folosit gaze toxice împotriva civililor din Siria, a creat tensiune pe pieţele financiare, aceasta amplificându-se după anunţurile de la Washigton şi Londra, care indicau că cele două capitale sunt pregătite să intervină militar în statul din Orientul Mijlociu.

    În aceste condiţii, aversiunea faţă de risc a crescut, iar cererea de franci elveţieni, considerată drept o „monedă refugiu”, s-a majorat, iar cursul acestuia a urcat de la 3,5864 la 3,6112 lei. Cursul euro a crescut, după trei şedinţe consecutive de scădere, de la 4,4288 la 4,4402 lei. Piaţa s-a deschis direct pe apreciere pentru euro, la 4,43 – 4,4330 lei, faţă de 4,4270 – 4,43 lei, la închiderea de luni. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins cotaţiile până la un maxim de 4,4450 lei, pentru ca la ora 14:00 acestea să fie de 4,4410 – 4,4440 lei. Dolarul american care a coborât luni la 3,3110 lei, minimul ultimelor aproape patru săptămâni, creştea la 3,3286 lei. Monedele din regiune înregistrau, la rândul lor, scăderi faţă de euro. Cea poloneză cobora la 4,234 – 4,252 zloţi iar cea maghiară la 298,5 – 300,3 zloţi. Situaţia internaţională nu a permis euro să profite de creşterea indicelui Ifo, care măsoară moralul încrederea întreprinzătorilor germani, care a urcat de la 106,2 puncte, în iulie, la 107,5 puncte luna aceasta. În aceste condiţii, perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,3325 – 1,3391 dolari, chiar dacă comenzile de bunuri de folosinţă îndelungată din SUA, s-au redus în iulie cu 7,3% faţă de luna precedentă, cea mai importantă pierdere din ultimul an, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării reducerea programului de relaxare cantitativă a Rezervei Federale americane. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie la 1,3332 – 1,3385 dolari, respectiv la 1,3340 dolari pe decembrie. Ca de obicei, în situaţiile de aversiune faţă de risc, preţul unciei de aur creşte, astfel că pentru scadenţa de vineri preţul futures al unciei urca la Sibiu la 1.400 – 1.415 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: