spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCu CEO la Bursă

    Cu CEO la Bursă

    Comisia de coordonare a decis selectarea ofertei, depusă de consorţiului format din Group Societe Generale şi SSIF SWISSCAPITAL S.A., interesat de acordarea consultanţei necesare în vederea listării pe bursă a pachetului de acţiuni de 15%, deţinut de CE Oltenia. Directorul Direcţiei Dezvoltare, Ion Petroniu a declarat pentru Acces Tv că se va intra în linie dreaptă în ceea ce priveşte discuţiile cu potenţialii investitori.

    După ce săptămâna trecută comisia de coordonare numită de Ministerul Economiei a cerut clarificări la oferta financiară peste aşteptări, depusă de consultant, acum consorţiul a scăzut suma de bani cerută. În baza notei de fundamentare transmise şi a avizului comisiei de coordonare a fost întocmită notificarea prin care firma de consultanţă a fost declarată câştigătoare. „Firma de consultanţă financiară ce a depus oferta pentru derularea ofertei publice primare de tranzacţionare a acţiunilor CE Oltenia şi-a depus o ofertă financiară revizuită, prin care a fost scăzută plata serviciului de consultanţă. Comisia de coordonare a decis asupra selectării intermediarului ce a depus oferta, s-a întocmit notificarea iar comisia de coordonare a decis selectarea ofertei”, a explicat Ion Petroniu. Pentru Acces Tv, Petroniu a mai declarat că începând de astăzi se va trece la realizarea analizelor financiare, juridice şi de mediu ale companiei, la elaborarea prospectului, respectiv purtarea discuţiilor cu potenţialii investitori. Ulterior, după parcurgerea acestor paşi, Petroniu a precizat că se va trece la etapa de subscriere a acţiunilor CE Oltenia pe bursă. Complexul Energetic Oltenia a lansat o ofertă publică primară de vânzare de acţiuni, ce reprezintă 12% din capitalul social existent al companiei, anterior majorării capitalului social la care se adaugă acţiunile rămase nesubscrise. Astfel, capitalul social al companiei se va majora cu un pachet de acţiuni nou emise, reprezentând 15,29% din capitalul social existent anterior majorării capitalului social. Cât priveşte termenul de listare pe bursă, Ion Petroniu declara că perioada favorabilă de trecere la această etapă depinde de experienţa consultantului. „Consultantul intermediar va hotărî care este momentul optim de tranzacţionare şi scoatere pe bursă a acţiunilor CE Oltenia. De obicei, perioada după vacanţa de vară, lunile septembrie-noiembrie, dar şi cea după sărbătorile de iarnă, sunt considerate optime pentru toţi jucătorii pe bursă”, a explicat atunci directorul Petroniu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: