spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCursul euro se menține sub 4,90 lei

    Cursul euro se menține sub 4,90 lei

    Lunea aceasta, guvernatorul BNR a prezentat Raportul asupra inflației, prilej cu care a declarat că „nu vedem încă tendințe periculoase la cursul de schimb. El a fost relativ stabil şi ne-a ajutat”. Această afirmație exprimă posibilitatea ca acest an să se încheie sub pragul de 4,95 lei.

    Cursul euro a crescut ușor la începutul acestei săptămâni, de la 4,8902 la 4,8982 lei. Cotația monedei unice a atins dimineață, pe piețele asiatice, un minim de 4,867 lei iar tranzacțiile din cea locală se realizau în culoarul 4,893 – 4,904 lei.

    Evoluția leului va fi influențată de perspectiva intrării în recesiune a multora dintre țările care fac parte din zona euro, principalul partener economic al României. Conform previziunilor de toamnă ale Comisiei Europene creșterea economică va decelera anul viitor la 0,3%, față de 3,2% în 2022, pentru a se înviora la 1,5% în 2024.

    Cu toate acestea, guvernatorul BNR a afirmat, la prezentarea Raportului asupra inflației, că „noi suntem echilibraţi şi credem că în 2023, în afară de încetiniri, nu vom avea recesiune tehnică”.

    Dobânzile interbancare au continuat să scadă și au atins noi minime ale ultimei luni, chiar dacă BNR a majorat săptămâna trecută rata sa de referință.

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 8,02 la 8%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,20 la 8,17%, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 8,38 la 8,36%.

    După creșterea de vineri la 1,0367 dolari, maxim al ultimelor trei luni, euro se tranzacționa lunea aceasta în culoarul 1,0272 – 1,0350 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,7644 la 4,7588 lei.

    Creșterea plasamentelor în franci elvețieni, considerată drept o „valoare refugiu”, a majorat cursul de la 4,9575 la 5,0215 lei, maxim al ultimei luni.

    Lira sterlină se stabiliza, după evoluția incertă din zilele precedente, iar medie ei a urcat de la 5,5885 la 5,5928 lei.

    Metalul galben scădea ușor la 1.755 – 1.765 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a coborât la 268,5685 lei.

    În regiune, media monedei poloneze se aprecia la 4,6794 zloți/euro iar a celei maghiare se deprecia la 406,16 forinți/euro.

    După o scădere la 15.804 dolari, bitcoin s-a înviorat și a crescut până la 17.138 dolari, după ce oficiali ai platformei de tranzacționare Binance au anunțat crearea unui fond care să limiteze pierderile provocate de falimentul platformei FTX. La rândul său, ether a scăzut până la 1.172 dolari pentru a urca apoi la 1.287 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile luni 14 noiembrie, până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: