spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEconomicDelapidare, abuzuri şi falsuri la Medservmin

    Delapidare, abuzuri şi falsuri la Medservmin

    Şase angajaţi de la Medservmin au prejudiciat unitatea cu peste 500 milioane lei vechi. Acest lucru reiese din raportul întocmit de Corpul de Control de la Direcţia Finanţelor Publice Gorj, directorul Constantin Mogoe declarând că va depune sesizare penală împotriva angajaţilor în cauză, care se fac vinovaţi, conform acestuia, de delapidare, abuz în serviciu, fals material şi uz de fals.

    Situaţie grea pentru actualul director de la Medsermin, Constantin Mogoe, care va trebui să recupereze prejudiciul constatat de reprezentanţii Direcţiei Finanţelor Publice Gorj, în urma controlului efectuat. Conform declaraţiilor date de exclusivitate de acesta, în cadrul emisiunii „Punctul pe I” de la AccesTV, reprezentanţii Direcţiei Finanţelor au descoperit nereguli de natură financiară, în cadrul cărora unitatea a fost prejudiciată cu suma de aproximativ 550 milioane lei vechi. Acordarea unor premieri cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă face ca la suma iniţială să se mai adauge 7500 lei. „In raportul de inspecţie au fost descoperite nereguli de natură financiară, în care unitatea păgubită cu suma de 54.708 lei. Sunt şase persoane care au încheiat contracte în condiţii nefavorabile societăţii, încât plăteam în baza contractului mai mult decât încasam de la beneficiar. Sunt salariaţi care au încheiat note de negociere, care au semnat contracte şi este o pagubă ce trebuie recuperată”, a explicat directorul Medservmin, Constantin Mogoe. La Acces Tv, acesta a mai precizat că va depune sesizări penale la Parchet împotriva celor şase angajaţi, ce s-ar face vinovaţi de delapidare, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Cu excepţia Minprest, Medservmin este o altă societate la care CE Oltenia este acţionară în procent de 97%.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: