spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicDemersuri întârziate

    Demersuri întârziate

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia nici nu concepe ca proiectul ce priveşte construcţia noului grup energetic de la Rovinari să nu se realizeze. Ieri, conducerea Complexului Oltenia a fost informată printr-un fax de partenerii chinezi că studiul de prefezabilitate a fost finalizat. În aceste condiţii, termenul de 20 decembrie este cel până la care studiul va trebuit adaptat la legislaţia românească. „Este o întârziere, însă, nu se pune problema să nu vină. Proiectul va merge înainte”, a spus oarecum neliniştit Ciurel. Discuţiile purtate la nivel de şefi de state şi premieri par în aceste condiţii bătute în cuie, ultimele informații cerute de parteneri fiind legate de combustibilul folosit. În ceea ce privește locația pe care se va construi noul grup energetic, sunt două variante, fie pe locația fostelor blocuri energetice I și II, fie în apropierea blocului energetic VI. Cât despre reducerea taxelor vamale, cerere venită din partea partenerilor străini, se pare că rezolvarea acestei solicitări depinde doar de politica adoptată de actualul Guvern. Conform estimărilor se pare că în primăvara anului viitor se va pune în practică construcția grupului energetic la Sucursala Energetică Rovinari, investiţie pentru implementarea căreia se vor înfiinţa sute de locuri de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: