spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicDepozitul de cărbune de la EMC Roşia se mută din oraş

    Depozitul de cărbune de la EMC Roşia se mută din oraş

    Reprezentanţii CE Oltenia vor rezolva odată pentru întotdeauna situaţia cu care se confruntă rovinărenii. Aşa se face că în curând aceştia nu se vor mai putea plânge de zgomotul asurzitor al benzilor transportoare de cărbune şi de praful inhalat. În urma deciziei luate de către actuala conducere a CE Oltenia s-a decis mutarea depozitului de cărbune.

    Conducerea CE Oltenia s-a mobilizat încă de pe acum pentru stabilirea preliminariului de producţie pe 2013. Ieri, întâlnirea specialiştilor din companie a fost organizată a avea loc la EMC Roşia. Surse din companie au precizat că pe lângă stabilirea preliminariului de producţie, se încearcă rezolvarea unei alte probleme importante pentru comunitatea din Rovinari, în condiţiile în care se are în atenţie mutarea depozitului de cărbune din zona Carierei Roşia. Cum acest lucru trebuia realizat mai demult, specialiştii în minerit susţin că au la dispoziţie două variante care vor fi analizate cu proiectanţii, încât să se găsească soluţia optimă.

    Fără zgomot şi praf

    În ceea ce priveşte mutarea depozitului de cărbune se pare că acesta se va afla tot în zona Roşia, însă, va fi cu mult diferit de cel existent. Una peste alta se poate spune că noul depozit de cărbune va ferii rovinărenii de zgomot şi praf, inconvenientele de care se plângeau până acum. „Acel depozit va fi în zona Roşia, va fi o singură bandă ce va fi acoperită încât să nu mai permită împrăştierea prafului de cărbune spre oraş. Din punct de vedere al zgomotului vor fi folosite ghirlande de plastic, zgomotul va fi mult redus iar în acest fel ne vom încadra în limitele impuse, încât populaţia să nu mai fie deranjată”, a explicat unul din specialiştii CE Oltenia, pentru Acces Tv.

    Roşia, carieră profitabilă

    La ora actuală Cariera Roşia reprezintă una din cele mai profitabile cariere din cadrul Diviziei Miniere, alături de unităţile din Jilţ. „Este o carieră care are o capacitate de 4 milioane tone anual şi un viitor bun. La momentul actual, singura problemă o reprezintă asigurarea fronturilor de lucru iar în treptele superioare activitatea este serios grevată de lipsa exproprierilor”, au declarat aceleaşi surse din CE Oltenia. În prezent, trei din utilajele performante ce aparţin de EMC Roşia sunt trase pe dreapta din cauza lipsei de exproprieri. „Se încearcă rezolvarea situaţiei şi sperăm ca Legea 255 care a fost promovată să fie până la sfârşitul anului aprobată”, a mai precizat specialistul din cadrul companiei. Situaţia este una extrem de grea în condiţiile în care chiar un fost director din sistem deţine un teren aflat în faţa utilajelor, blocând astfel activitatea de exploatare din zonă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: