spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicDepreciere minimă a leului

    Depreciere minimă a leului

    Piața valutară a fost foarte calmă, în ton cu cea ce se petrecea pe plan internaţional, unde speculatorii aşteptau deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale americane. Cursul euro a urcat în aceste condiţii de la 4,4404 la 4,4430 lei, într-o piaţă cu volume mici de transfer, în care tranzacţiile s-au realizat la 4,4420 – 4,4440 lei. Cotaţiile coborau, după anunţarea mediei de către BNR, la 4,4380 – 4,4410 lei. Cursul dolarului american, care a coborât luni la minimul ultimelor nouă luni, creştea de la 3,2152 la 3,2290 lei. În schimb, francul elveţian scădea de la 3,5979 la 3,5966 lei. Monedele din regiune cunoşteau scăderi mici faţă de euro, cu o uşoară revenire după ora 14:00. Cea poloneză se trannzacţiona la 4,179 – 4,192 zloţi iar cea maghiară la 292,6 – 293,6 forinţi. Volatilitatea raportului euro/dolar se reducea la 1,3754 – 1,3790 dolari, moneda americană cunoscând o uşoară apreciere. Reamintim că vinerea trecută euro urca la 1,3832 dolari, cea mai ridicată cotaţie începând cu noiembrie 2011. Pieţele aşteptau comunicatului de presă care urma să parvină după încheierea întâlnirii Comitetului de politică monetară (FOMC) al Fed, care s-a desfăşurat marţi şi astăzi. Analiştii anticipau un status quo, cauzat de blocarea timp de mai bine de souă săptămâni a activităţii administraţiei federale, prima reducere a sumei injectate lunar, care se ridică acum la 85 miliarde dolari, fiind aşteptată, acum, în martie 2014. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3761 – 1,3785 iar pe martie la 1,37 dolari, în timp ce uncia de aur scădea pentru decembrie la 1.342,7 – 1.348,6 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: