spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicDirectoratul CEO nu cedează clădirile fostei Mine Călugăreni către Primăria Fărcășești

    Directoratul CEO nu cedează clădirile fostei Mine Călugăreni către Primăria Fărcășești

    Primarul Constantin Drăgoescu, al comunei Fărcășești, se declară dezamăgit de Directoratul Complexului Energetic Oltenia, care s-a opus cedării clădirilor administrative și atelierelor ce țin de fosta Mină Urdari (Călugăreni) către Primăria Fărcășești. „Nu știu de ce Directoratul CEO s-a opus. Sunt dezamăgit”, spune primarul.

    Primarul comunei Fărcășești, Constantin Drăgoescu, a declarat că este profund dezamăgit de reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, căci membrii Directoratului CEO au refuzat să cedeze clădirile dezafectate ale fostei Mine Călugăreni către primăria Fărcășești. În primăvara acestui an, primarul Constantin Drăgoescu a solicitat aceste clădiri CEO, dar a primit răspuns după mai bine de jumătate de an. Clădirile respective sunt într-o stare avansată de degradare, iar primarul Drăgoescu spune că exista posibilitatea ca niște investitori să deschidă acolo o ciupercărie şi o fabrică de brichetare și să creeze locuri de muncă. Primarul Drăgoescu voia să folosească spațiile fostei mine pentru realizarea unei ciupercării, a unei tâmplării și a unei făbricuțe de brichete din cărbune și prefabricate din beton, căci avusese investitori interesați. „Sunt dezamăgit. Am cerut la CEO să ne dea acele clădiri, dar nu ni s-a aprobat. Voiam să facem acolo niște investiții, să creăm locuri de muncă. În Directoratul de la CEO nu ni s-a aprobat cererea noastră. Voiam să întreținem clădirile, să facem ceva, locuri de muncă, în principal. În luna aprilie am depus cerere, n-am primit răspuns, nici că s-a aprobat, nici că nu s-a aprobat. Sunt nemulțumit pentru că puteam face ceva pentru localnici, locuri de muncă. Speram să se rezolve. Dacă domnul primar Filip a reuşit, credeam că o să reuşim şi noi să preluăm acele clădiri, să atragem investitori, să creăm nişte locuri de muncă. Nu știu de ce s-a opus Directoratul CEO, nu mi s-au comunicat motivele”, a spus primarul Constantin Drăgoescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: