spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicDirectorii din energie, "luaţi la ture" de superiori

    Directorii din energie, „luaţi la ture” de superiori

    Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a cerut directorilor companiilor energetice să se ocupe de problemele din societăţile de stat şi să lase mediul politic de o parte. În plus, acesta a amintit directorilor că a trecut perioada când directorii erau numiţi pentru a face anumite jocuri ilegale.

    Conform Hotnews, ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a cerut directorilor companiilor energetice de stat să nu mai caute sprijin politic, ci să se preocupe de administrarea societăţilor. Potrivit HotNews.ro, Nicolescu le-a transmis directorilor companiilor energetice, ce au participat miercuri la o întâlnire, că a primit informaţii potrivit cărora o parte dintre aceştia ar fi interesaţi să se „dezvolte în spaţiul politic”. „Lăsaţi în pace dezvoltările în spaţiul politic şi vedeţi-vă de ce aveţi de făcut dumneavoastră. (…)Simt nevoia, bazându-mă şi pe o serie de informaţii pe care le-am primit în ultimele zile, să vă readuc în discuţie această cerere formulată de la prima întâlnire: vedeţi-vă de treabă!”, le-a spus Răzvan Nicolescu, şefilor de companii energetice. Conform aceluiaşi site de ştiri, şeful Energiei a susţinut faptul că statul nu se mai întoarce la perioada în care erau puşi oameni la conducerea unor societăţi pentru a face anumite jocuri ilegale. „Statul nu se va mai întoarce la perioada în care unul ca Mihăilă să fie numit la conducerea nu ştiu cărei societăţi cu nu ştiu ce teme de urmărit. Am trecut peste momentul ăsta. Suntem în cu totul alt moment, iar dumneavoastră vă puteţi păstra poziţiile şi vă puteţi menţine respectul profesional, doar acţionând corect faţă de societăţile pe care le conduceţi. Lucrurile nu mai pot fi cum au fost cândva. Dacă voi constata că o parte din lucrurile care mi-au fost semnalate se vor confirma, nu voi ezita să solicit, fie că e vorba de consiliile de administraţie sau direcţie din departament, să iau poziţie pe chestiuni legate de profesionalism. Atenţie foarte mare, că ar fi păcat să stricăm ceva ce cred că a funcţionat bine”, a mai declarat în faţa directorilor, Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, conform Hotnews.ro.

    Dispoziţii clare

    Conform aceluiaşi site, Hotnews.ro, Nicolescu a cerut managerilor de companii să vină cu propuneri legate de modificarea legislaţiei privind guvernanţa corporativă, să trimită propuneri şi pe partea de reglementare, mai ales în zona energiei regenerabile care ar crea probleme. „Semnalaţi la direcţiile de specialitate şi pe partea legislativă, că tot vorbim cum facem cu energia regenerabilă care s-a dezvoltat prea mult în termen scurt. Şi pe termen scurt şi mediu generează probleme”, a mai transmis Răzvan Nicolescu. În comunicatul de presă al Ministerului Energiei se arată că şefii companiilor energetice trebuie să respecte ordinul prin care companiile sunt obligate să elaboreze strategii de dezvoltare pentru următorii zece ani şi să realizeze programele de investiţii prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate pentru anul în curs.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: