spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicDirectorii, schimbaţi sau rotiţi în funcţii!

    Directorii, schimbaţi sau rotiţi în funcţii!

    excavatorBate vântul schimbărilor de directori în cariere! Cam aşa ar putea fi catalogată analiza pe care conducerea Diviziei Miniere o derulează în prezent, pe marginea activităţii desfăşurate de şefii de unităţi miniere. Directorul general din cadrul SDM, Daniel Antonie, a declarat că deşi este mulţumit de activitatea minieră desfăşurată în teritoriu, mai sunt şi probleme ce impun o soluţionare. Acesta a recunoscut că se face o analiză a activităţii desfăşurate de fiecare director de unitate minieră, Antonie neconfirmând însă posibilele schimbări de şefi, ce s-au vehiculat a se pune în aplicare şi care au apărut ieri în mass media locală. Concret, directorul Diviziei Miniere a susţinut că este posibil, ca la finalul acţiunii de verificare, să se procedeze fie la o rotire a directorilor, fie chiar şi la o schimbare a acestora din funcţie. „Se face o analiză la fiecare nivel de conducere, la carierele din subordinea Diviziei Miniere, iar după finalizarea acestei etape vom lua deciziile care se vor impune, dacă va fi nevoie de o rotire sau de schimbarea unor conducători. Aşa cum v-am spus, analiza nu este finalizată, însă, consider că este normal ca după o anumită perioadă să se facă această analiză a activităţii conducătorilor de unităţi miniere, iar în funcţie de rezultate, de modul de lucru, să luăm anumite decizii. Per general sunt mulţumit, dar ca la orice loc de muncă există şi probleme, ce trebuiesc rezolvate”, a explicat şeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie, pentru Acces Tv. În presa locală de ieri, au apărut informaţii cu privire la o posibilă schimbare din funcţie a directorilor de la UMC Tismana şi UMC Roşia.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: