spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicDisponibilizările în energie bat la uşă

    Disponibilizările în energie bat la uşă

    Săptămâna viitoare este aşteptată cu emoţii de către administraţia şi sindicatele din energie, în condiţiile în care se aşteaptă introducerea Ordonanţei 36, privind venitul de completare, în şedinţa de Guvern viitoare. Senatorul democrat-liberal Severus Militaru a precizat că actul normativ a trecut de comisia de muncă şi urmează a fi promulgat. În situaţia în care va fi aprobată fosta Ordonanţă 116, peste 200 de angajaţi de la cele două Complexuri Energetice Turceni şi Rovinari urmează a fi disponibilizaţi.

    În situaţia în care se va trece la restructurare vor fi avuţi în atenţie angajaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare „la plecare, omul va primi 29 de mii de lei şi un venit de completare pe parcursul celor doi ani”, a mai precizat Militaru. Primvicepreşedintele democrat-liberal a declarat faptul că actul normativ, mai precis noul text de lege va avea aplicabilitate până în 2018 „în fiecare an, societăţile vor negocia cu Ministerul Economiei un program de restructurare, pe un număr de personal. Totul este ca ordonanţa 36 să treacă şedinţa de Guvern”. Din cele trei Complexuri Energetice din Oltenia vor fi disponibilizaţi 480 de salariaţi. Astfel, Complexul Energetic Craiova va avea cu 250 de angajaţi mai puţin iar Complexul Energetic Turceni va disponibiliza 200 de persoane. Complexul Energetic Turceni va scăpa de monitorizarea FMI, în luna septembrie, după cum a declarat directorul general al termocentralei Octavian Graur. Acesta a precizat că restructurarea va avea loc doar în condiţiile aprobării Ordonanţei 116 „este vorba de cele 200 de persoane care au fost trimise în concediu de aşteptare, 50 au depus cerere iar 150 îndeplinesc condiţiile de pensionare. Dacă se va aproba Ordonanţa 116, cei disponibilizaţi vor primi 29 de mii de lei şomaj şi un venit de completare, până la nivelul salariului mediu”. Disponibilizări într-un număr mult mai redus vor avea loc şi la Complexul Energetic Rovinari, însă de acolo vor pleca doar 30 de salariaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: