spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicDistribuirea personalului, prioritară!

    Distribuirea personalului, prioritară!

    Comisia mixtă de negociere, formată din sindicate şi administraţie, va relua mâine discuţiile legate de stabilirea certă a criteriilor de disponibilizare a celor 2133 de persoane, începând cu 1 iunie.

    Şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea, Ion Ruşeţ, a declarat că la ora actuală, în CE Oltenia sunt 1365 de persoane pensionabile până la 1 iunie 2017. De altfel, se pare că la nivelul companiei se are în vedere o prelungire a termenului de aplicare al acestui program. „Se are în vedere ca şi persoanele pensionabile până la 31 decembrie 2017 să participe la acest program”, a declarat Ruşeţ. În opinia acestuia, închiderea unor activităţi miniere şi energetice se va face cu prioritate pe distribuirea de personal. În acest sens, Ruşeţ dă ca exemplu situaţia de la Peşteana Sud, acolo unde se va avea ca prioritate distribuirea angajaţilor. „Vom avea ca prioritate distribuirea personalului, în special zona Peşteana Sud, urmând ca în situaţia în care nu se poate efectua în totalitate distribuirea, să luăm în calcul trecerea pe lista de disponibilizări”, a explicat Ruşeţ. La ora actuală, conform celor susţinute de Ion Ruşeţ, administraţia CEO are în atenţie şi angajaţii ce fac demersuri pentru a intra în acest program de disponibilizare. „Sunt şi salariaţi, care fac demersuri pentru a intra în acest program, care înseamnă şase salarii pentru cei care nu au condiţii de pensionare şi sprijin de la stat timp de doi ani, perioada de doi ani considerându-se vechime în muncă”, a mai spus Ruşeţ. Acesta a mai precizat că pentru a se evita eventualele nemulţumiri, reprezentanţii unităţilor miniere poartă discuţii cu liderii de sindicat, toate cazurile analizându-se cu maximă atenţie.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: