14 C
Târgu Jiu
joi, mai 28, 2020
Acasă Economic Dolarul revine peste pragul de 3,50 lei

Dolarul revine peste pragul de 3,50 lei

Cursul monedei americane a crescut ieri de la 3,4721 la 3,5094 lei, mai jos cu circa un ban față de maximul ultimelor aproape doi, de 3,5195 lei, atins în 10 octombrie. Revenirea dolarului a survenit după publicarea comunicatului de presă care a urmat încheierii ședinței Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane, în care s-a menţionat faptul că în cazul în care inflaţia din SUA va creşte iar şomajul va scade ar putea interveni mai repede pentru a creşte dobânzile, care se menţin din 2008 aproape de 0%. Aceasta a avut ca efect aprecierea puternică a dolarului faţă de euro. Scăderea aversiunii faţă de risc a permis leului să se aprecieze faţă de euro, cursul coborând de la 4,4226 la 4,2197 lei. Piaţa s-a deschis direct pe apreciere, la 4,4210 lei, faţă de 4,4240 lei la închiderea miercuri. Pe parcursul şedinţei tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4150 şi un maxim de 4,4240 lei iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4150 – 4,4180 lei. Cursul francului elveţian a coborât uşor, de la 3,6676 la 3,6657 lei. Situaţia încordată de la Budapesta, după demonstraţiile de miercuri, la care au participat peste 100.000 de oameni, a provocat scăderea monedei maghiare la 308,2 – 310 forinţi. Moneda poloneză stagna, ea tranzacţionându-se la 4,215 – 4,228 zloţi. Perechea euro/dolar cobora ieri la 1,2558 – 1,2627 dolari, ca un efect al deciziilor luate la finalul şedinţei FOMC. În piaţa la termen de la Sibiu, euro cobora pentru decembrie la 1,2560 – 1,2602, respectiv la 1,2590 dolari, iar uncia de aur scădea pentru decembrie la 1.202 – 1.205 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Stimulent de risc social pentru angajații DGASPC Gorj

Angajații Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Gorj vor beneficia de stimulent de risc social. Este vorba despre cei peste 550 de...

A fugit din spital. Era internat la psihiatrie

Un cadru medical din Secția Psihiatrie din Tg-Jiu a dat alarma aseara după ce a sesizat dispariția unui bărbat de 41 ani. Polițiștii au...

Managerul SJU Târgu Jiu s-a vindecat. Vienescu: ”au fost momente grele în perioada de internare”

Managerul Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu a fost externat. Dumitru Vienescu a ajuns deja acasă după ce a beneficiat de tratament antiCOVID...

Localnicii din Jupânești care au hărțuit ursul, cercetați penal pentru braconaj

Localnicii din comuna Pojogeni care au hăituit cu ajutorul câinilor un urs rătăcit sunt cercetați de poliție pentru comiterea infracțiunii de braconaj. „Ca urmare...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini