spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicVor drepturi necondiţionate de performanţă

    Vor drepturi necondiţionate de performanţă

    Odată intrat în legalitate, Sindicatul Mine Energie Rovinari vrea să dovedească angajaţilor din Bazinul Rovinari că se va milita doar pentru susţinerea intereselor minerilor şi energeticienilor. În acest sens, liderul Gabriel Căldăruşe a precizat că se insistă încât cota de cărbune sau prima de Crăciun să nu mai fie condiţionată de îndeplinirea pachetelor de performanţă.

    Sindicatul Mine Energie Rovinari a susţinut ieri prima conferinţă de presă, la care au participat alături de liderul Gabriel Căldăruşe o parte din noii membri de sindicat, persoane din întreg Bazinul Minier şi Energetic Rovinari. Conducerea interimară va coordona activitatea organizaţiei sindicale până în luna mai când se speră să aibă loc alegeri, ţintele stabilite fiind unele mari încât noul sindicat să ajungă să numere peste 4000 de membri. „Vom ajunge la 70% ca şi membrii, pe parcursul următoarelor 30 de zile, ceea ce înseamnă 4000-4500 de membri de sindicat. SME Rovinari a intrat în legalitate şi alături de noi au venit şi persoane tinere, care vor să facă şi altceva decât a fost până acum. În maxim 60 de zile vrem să organizăm alegeri pe toate funcţiile de sindicat”, a explicat Gabriel Căldăruşe.

    Priorităţi SME Rovinari

    Priorităţile sunt şi ele stabilite în deplină concordanţă cu doleanţele minerilor şi energeticienilor. Astfel, Căldăruşe vrea ca în urma noilor discuţii cu administraţia să se obţină posibilitatea ca prima de Crăciun şi cota de cărbune să nu mai fie condiţionate de îndeplinirea pachetelor de performanţă. La rândul lui, Gabriel Bălăceanu a accentuat şi el faptul că interesul general este acela de a se obţine un sindicat reprezentativ şi majoritar la nivel de CE Oltenia. „Cei din FNME nu mai reprezintă foarte mulţi şi noi vom ajunge la un sindicat reprezentativ şi majoritar, în care să apărăm drepturile minerilor şi energeticienilor”, a precizat Căldăruşe. De altfel, chiar şi indexarea salariilor este o prioritate însă totul se va face în funcţie de situaţia economică a companiei. Chiar şi Gabriel Bălăceanu a susţinut că se va pune accent pe promovarea tinerilor dar şi pe un alt fel de sindicalism, în care să existe transparenţă şi în care să se elimine interesele. Acesta a mai precizat că noua organizaţie sindicală este ceea ce va însemna o intrare în legalitate a Bazinului Minier Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: