spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicDrepturile angajaților CEO, negociate cu Gerea

    Drepturile angajaților CEO, negociate cu Gerea

    După mai bine de nouă ore de discuții și negocieri, conducerea Complexului Energetic Oltenia și reprezentanții federațiilor sindicale anterior menționate, mai puțin FNME, au ajuns joi noaptea la un acord privind acțiunile viitoare, în acest sens părțile semnând un protocol. Sindicatele din federaţiile reprezentative ce au semnat protocolul sunt sigure că se va semna contractul colectiv de muncă până la sfârşitul lunii martie.

    Conform documentului parafat, atât managementul CE Oltenia, cât și reprezentanții sindicatelor, au stabilit ca fiind prioritară încheierea în regim de urgență a unui contract colectiv de muncă la nivelul Complexului Energetic. Protocolul a fost semnat de toate cele trei federaţii reprezentative cu excepţia liderilor de la FNME, fapt care a fost aspru comentat de preşedintele SME Oltenia, care este şi vicepreşedinte la Federaţia Univers. Preşedintele Gabriel Căldăruşe a declarat că liderii din FNME nu au dorit să-şi asume protocolul, ci au vrut doar să se asigure că membrii lor de sindicat vor primi drepturi. „Protocolul a fost semnat de cele trei Federații: Univers, Petrom și Energetica, de președinți, doar președintele de la FNME nu a semnat, a plecat pur și simplu, și nu a dorit să semneze. S-a asigurat că oamenii își vor primi drepturile, dar nu a dorit să-și asume nimic. Corectarea a fost făcută chiar de domnul Hossu, a rămas și dumnealui șocat când a văzut că președintele de la FNME nu a dorit să semneze. Cele trei federații au semnat protocolul, situația economică a companiei neputând să permită mai mult. Chiar și noi, în acordul pe care l-am semnat, am menționat că în august vor fi alte discuții, iar funcție de modificările legislative ce ar putea avea loc, să putem obține mai mult pentru oameni”, a declarat vicepreședintele Federației Univers, Gabriel Căldărușe. Tot la negocieri, s-a ajuns la un acord cu privire la aplicarea unor drepturi marginale angajaților CE Oltenia începând cu data de 20.03, precum și cu privire la acordarea a patru salarii medii brute pe unitate – ca salariu compensatoriu la disponibilizare, pentru tot personalul din subteran. Conducerea unității și organizațiile sindicale s-au angajat ca, până la data de 30 martie, să finalizeze negocierile privind semnarea Contractului Colectiv de Muncă prin introducerea în document, în limita bugetului previzionat al CE Oltenia, a unui adaos salarial lunar în cuantum de 250 de lei/angajat, a prevederilor referitoare la salariile compensatorii pentru personal și a punctului vizând cota de cărbune ce va fi acordată fiecărui salariat. Mai mult, organizațiile sindicale au decis să facă demersuri pentru retragerea proceselor juridice intentate conducerii CE Oltenia, iar managementul Complexului s-a angajat să nu întreprindă nicio acțiune administrativă și/sau juridică împotriva personalului care a manifestat prin blocarea în subteran sau prin greva foamei în perioada precedentă semnării protocolului. Căldăruşe a mai precizat că dacă există voinţă din partea participanților la discuții se va semna contractual colectiv de muncă în maxim trei zile, aceștia specificând faptul că acordul semnat de cele zece sindicate cu CE Oltenia reprezintă, chiar și în condițiile semnării protocolului de cele trei federații reprezentative, maximul ce se putea obține.

    Discuții cu ANRE, pentru CE Oltenia

    Discuţii cu Ministrul Energiei s-au purtat şi pe marginea atitudinii manifestate de ANRE față de CE Oltenia, Andrei Gerea asumându-şi rolul de a purta discuţii cu reprezentanţii instituţiei pe tema companiei. „Am discutat cu domnul Ministru Andrei Gerea și legat de atitudinea ANRE față de CE Oltenia, pentru că noi nu dorim decât o piață corectă față de toți producătorii de energie, nu cerem altceva. Am cerut domnului Gerea ca nu cumva ANRE să ne păcălească, în sensul de a reduce taxa de injecție și apoi să introducă o altă taxă. Consider că nu este normal ca cei de la Complexul Hunedoara, care nu au făcut investiții, să beneficieze de intrare de Piața Reglementată la un preț de 300 lei, iar noi să nu putem intra cu prețul de 180lei- 200lei”, a explicat vicepreședintele Federației Univers.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: