spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicDumitru Pârvulescu: „Cei 3.500 de colegi vor avea o dezamăgire foarte mare“

    Dumitru Pârvulescu: „Cei 3.500 de colegi vor avea o dezamăgire foarte mare“

    Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), a declarat că este posibil ca cei 3.500 de salariați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), care se pregătesc să se pensioneze, să aibă o dezamăgire mare, deoarece legea aprobată recent prin care se reduce vârsta de pensionare la 53 de ani să nu se poată aplica: „Au fost câțiva colegi care și-au depus dosarele la Casa de Pensii după data de 18 august. Casa Națională de Pensii care gestionează legea pensiilor, printr-un comunicat, a spus că nu se aplică retroactiv și atunci va fi o dezamăgire foarte mare la cei 3.500 de colegi, care așteptau datorită condițiilor extraordinar de grele care sunt acum în termocentrale și cariere să iese la pensie. Acum, de ce nu s-a făcut legea așa cum trebuia, știți și d-voastră. Politicienii, în loc să coopereze, și-au dat la picioare. Dacă lucrurile stau așa cum spune Casa Națională de Pensii, atunci este o chestiune urâtă pentru cei 3.500 de salariați. Casa interpretează pe baza legislației care există în România referitor la condițiile speciale. S-a tot discutat și toată lumea a sperat, inclusiv eu, că vor apărea niște norme metodologice de aplicare a acestei legi“.

    Salariații de la CEO așteaptă răspunsul Casei de Pensii

    De asemenea, liderul de sindicat a mai amintit și de amendamentele propuse de către deputatul Solomon, care nu au fost luate în considerare: „În comisia de muncă, deputatul Solomon, de la PSD, care a fost președinte de Comisie, a venit cu niște amendamente. La timpul acela, cei de la putere, USR și PNL, au spus că nu sunt bani ca să se plătească acele contribuții. Părerea mea este că era mult mai bine să se plătească“, a spus Dumitru Pârvulescu la emisiunea „Dialog Deschis“ de la Gorj Tv.

    Până în prezent, nici un salariat de la CEO nu a primit un răspuns de la Casa de Pensii în urma depunerii dosarelor de pensionare: „Problema va fi decepția celor care au crezut că se pot pensiona. Nu au primit încă răspunsurile de la Casa de Pensii. (…) Probabil că analizarea dosarelor va dura câteva luni, deoarece sunt foarte multe“, a mai precizat Dumitru Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: