spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicDupă o săptămână de suferinţă pe drumuri, minerii au ajuns în faţa...

    După o săptămână de suferinţă pe drumuri, minerii au ajuns în faţa Guvernului! Cer salvarea CEO!

    Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, plecaţi săptămâna trecută în „marşul disperării”, au ajuns în această dimineață la București. Alături de aceştia vor mai veni alte sute de angajaţi din companiile de stat, în special din sectoarele industriale, pentru a protesta, în faţa sediului Guvernului, pentru salvarea companiei.

    mars mineriAstfel, în această dimineaţă, între orele 09:00 și 11:00, este programat un marș cu sute de persoane pe străzile din București, iar între orele 11:00 și 14:00 o pichetare și miting în fața sediului Guvernului. De asemenea, la ora 12:00 o delegație de sindicaliști va intra la discuţii cu vice-prim-ministrul Costin Borc, alături de ministrul Economiei și Comerțului. „Intrăm în Bucureşti, nu ştim câţi ni se vor alătura dintre colegii sau populaţia nemulţumită din România, însă, ceea ce este sigur este că determinarea creşte cu fiecare secundă. Nu mai contează oboseala, rănile sau sutele de kilometri parcurşi pe jos, contează că românului i-au revenit identitatea, demnitatea furată şi forţa extraordinară de a lupta. Lumea ne numeşte eroi ai României. Ne vede ca o lumină călăuzitoare a curajului civilizat, însă, eu cred că doar începem să redevenim românii care am fost până să ne subjuge hoţia, corupţia şi supunerea trădătoare a celor care ne conduc şi ne-au condus. Cred că suntem cu toţii datori să luptăm pentru demnitatea noastră, pentru problemele celor de lângă noi, pentru România şi pentru bogăţiile ei .Trebuie doar să fim români!”, este mesajul unui sindicalist aflat încă de săptămâna trecută pe drumuri în “marşul disperării”. Şapte lideri sindicali printre care şi Marin Condescu, au avut vineri discuții la Ministerul Energiei, timp de patru ore, cu secretarul de stat Corina Popescu. Deşi aceasta a arătat că este dispusă la dialog şi negocieri, sindicaliştii nu au cedat şi au anunţat că protestul va fi dus la bun sfârșit, el culminând în Capitală cu un miting. Ieri s-au alăturat protestatarilor sindicaliști din cadrul Sindicatului „Muntele”, din Complexul Energetic Hunedoara, în frunte cu președintele Petre Nica.

    Clasa politică, blamată

    Ajunşi în Capitală, militanţii au emis un comunicat de presă prin intermediul căruia susţin că marșul minerilor și energeticienilor a strâns în jurul lui oameni care au crezut și au susținut această idee națională, însă, s-au declarat dezamăgiţi că au fost și oameni care au criticat inițierea acestui fenomen social. „Acest marș extrem al suferinței, onoarei și demnității a limpezit ca o apă biblică pe cei care doresc salvarea Compexului Energetic Oltenia, a sistemului național de energie, dar a scos în evidență și interese de grup care doresc îngroparea acestei embleme a economiei românești. Aducem toată gratitudinea și respectul nostru următoarelor persoane: Robert Filip, Ion Iordache, Bălu Danuț, (primar Fărcășești), Trante Marius, Merișor Ilie, Cornel Stroescu, Ion Dumitru, (primar Albota). Aducem recunoștința noastră farmaciilor de pe traseul Marșului care ne-au dat gratuit medicamente, totodată le mulțumim spitalelor și asistentelor medicale care ne-au îngrijit rănile. Din păcate au existat și persoane oficiale care s-au opus politic și sindical acestui marș civic și istoric”, se mai arată în comunicatul protestatarilor. Aceştia se referă la câţiva politicieni de la PSD şi PNL, deşi liderii celor două formaţiuni politice au susţinut acţiunea de protest, cel puţin la nivel declarativ, dar şi la lideri sindicali precum Adrian Marciuc, Iovan Eugen, Caldarușe Gabriel, Jan Popescu, Ilie Blându, Crețan Constantin, Bunoaica Nicolae, Dumitru Ion şi Priporeanu Ovidiu.

    mars mineri 2

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: