spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEconomicEchipa lui Ciobotărică, acuzată de discriminare

    Echipa lui Ciobotărică, acuzată de discriminare

    Salariaţii Complexului Energetic Oltenia vor primi în sfârşit nişte bani în plus la lichidarea pe luna decembrie a anului trecut. Sunt, însă, şi sindicate total nemulţumite care acuză administraţia de discriminare. Acestea mai spun că actualii şefi din CEO nu vor plăti nici prin acest artificiu toată economia la fondul de salarii.

    ceo-sediu1

    Administraţia Complexului Energetic Oltenia şi sindicatele reprezentative si semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă au stabilit, de comun acord, ca la chenzina a II-a a lunii decembrie 2015 să se achite salariatilor drepturile aferente orelor de muncă suplimentare. Liderul Sindicatului “Solidaritatea 2013” de la Lupoaia, Nicu Bunoaica, consideră că s-a făcut o nouă discriminare în rândul salariaţilor. Unii vor primi bani în plus, iar alţii nu, avantajaţi fiind angajaţii TESA. „Acest protocol este o discriminare adusă muncitorilor din cariere, oamenilor care au muncit, dar sunt umiliţi acum. Nu mi se pare normal nici ca înţelegerea să se facă doar cu persoanele aflate în vârful sindicatelor, protocolul trebuia făcut şi cu acordul celorlalte sindicate. Să fie clar, economia la fondul de salarii trebuia să se dea în mod egal tuturor minerilor şi energeticienilor, conform CCM. Vor primi bani în plus anumite persoane, din zona TESA, care în timp ce minerii munceau, acestea erau acasă”, a mai spus Bunoaica supărat. Potrivit conducerii CEO, va primi bani în plus personalul muncitor şi CFL din activitatea minieră şi energetică, beneficiind de plata unui număr de ore cuprins între 24 şi 48 de ore de muncă suplimentară. Şi personalul TESA din activitatea minieră şi energetică direct productiv va beneficia de plata a 24 de ore de muncă suplimentară. De asemenea, personalul TESA indirect productiv şi operativ va beneficia de plata a 16 ore de muncă suplimentară. Drepturi în plus la salarii nu vor primi, însă, angajaţii subunităţilor cu activitate întreruptă de la S.E. Chişcani, UIC Motru şi Sector Seciuri. Conducerea CEO mai anunţă că nu va primi bani în plus nici personalul cu contract individual de muncă suspendat pe o perioadă mai mare de 90 de zile, în intervalul septembrie – decembrie 2015.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: